Tăriceanu: Doctoratele se obțin mai ușor decât biletele de tramvai

Share:

Candidatul independent la Președinție susținut de PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat joi, cu ocazia unei vizite la Institutul Național de Criogenie (ICSI) de la Râmnicu Vâlcea, că în prezent în România doctoratele se obțin mai ușor decât biletele de tramvai, informează Agerpres.

Ceea ce văd aici la Vâlcea, noile tehnologii pe care le dezvoltă institutul în fizica atomică, în combustibil alternativ, în chimie este cu adevărat o muncă de apreciat pentru cercetarea românească. Într-un prezent în care doctoratele se obțin mai ușor decât biletele de tramvai, institutul de la Vâlcea dovedește contrariul. Mi-am amintit cum am obținut eu lucrarea mea în vremuri în care doctoratul se obținea pe baza unui proiect care aducea ceva nou în domeniul în care te specializai”, a spus Tăriceanu.

El s-a interesat cu privire la proiectele la care lucrează ICSI Râmnicu Vâlcea și numărul de salariați. „Mă bucur foarte mult că proiecte cum ar fi reactoarele de la Cernavodă, laserul de la Măgurele, combustibilul regenerabil pentru industria auto, producția de heliu lichid sunt printre proiectele pe care acest institut vâlcean le are în derulare. Tot respectul pentru munca celor care într-o mică insulă de știință în județul Vâlcea arată că România se înscrie pe o hartă internațională a vectorilor de cercetare și inovație în domenii pionierat ale științei”, a mai spus președintele Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu și-a început turneul electoral în județul Vâlcea vizitând ICSI Râmnicu Vâlcea, unde conducerea unității i-a prezentat fostului premier laboratoarele de producere a heliului lichid, laboratoarele de producere a pilelor de combustie, laboratoarele de testare ale calității vinului, secția unde se produce apa medicală sărăcită în deuteriu și proiectul celor patru laboratoare de temperaturi joase.

ICSI Râmnicu Vâlcea are 230 de angajați, în majoritatea lor cercetători și doctori în domeniile fizicii și chimiei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.