Ebola face ravagii

0

Lumea trebuie să facă front comun împotriva Ebola. Naţiunile Unite lansează un nou apel urgent pentru colectarea fondurilor în scopul stopării răspândirii febrei hemoragice. Potrivit estimărilor, este nevoie de un miliard de dolari, dar până acum au fost strânse doar 100 000.

Totodată, preşedintele american a autorizat Pentagonul să trimită rezervişti în Africa de Vest pentru a lupta împotriva virusului mortal.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, consideră inutilă instituirea unei interdicţii de călătorie pentru Africa de Vest. Şi asta pentru că oamenii vor căuta căi ilegale pentru a ajunge sau pentru a ieşi din ţările afectate de Ebola şi, prin urmare, epidemia va fi şi mai greu de controlat.

„Drept rezultat, vom ajunge să obţinem mai puţină informaţie despre cine s-a îmbolnăvit. Oamenii vor avea mai puţine şanse să fie trataţi corespunzător, examinaţi, plasaţi în carantină şi, în cele din urmă, vor fi mai multe cazuri de infectare”, a declarat preşedintele SUA, Barack Obama.

Un om a murit în Statele Unite din cauza Ebola, iar două infirmiere care au fost în contact cu el s-au infectat.  Totodată, încă două posibile cazuri de Ebola au fost înregistrate în Europa. Un nigerian, pasager al unei curse Air France, a prezentat simptome ale virusului mortal în timpul zborului. El a fost supus controlului medical, potrivit protocolului de urgenţă sanitară, după aterizarea aeronavei la Madrid.

Şi, în Franţa, o asistentă medicală a fost internată cu febră mare. Potrivit celui mai recent bilanţ, epidemia a făcut deja 4.500 de morţi, iar aproximativ nouă mii de cazuri au fost înregistrate în şapte ţări.

Previziunile pentru următoarea perioadă sunt sumbre. ONU a avertizat că între 5.000 şi 10.000 de cazuri noi ar putea fi înregistrate pe săptămână în Africa de Vest, începând din decembrie.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.