Un oficial local italian se laudă că l-a bătut pe un român

Un membru al Consiliului municipal al oraşului italian Montesilvano (centru), Anthony Aliano, de profesie avocat, se laudă pe Facebook că i-a aplicat „doi pumni de calitate superioară” unui pieton român care îi lovise maşina cu piciorul, răzbunându-se şi pentru că ar fi fost tratat rău în România.

„Astăzi (vineri – n.red), în timp ce mergeam spre serviciu, un român cred (aşa părea după limbajul vulgar) îmi traversează strada cu un câine mare care îl trăgea înainte cu viteză, iar el, nereuşind să se sincronizeze cu trecerea mea, îmi trage un şut puternic în maşină”, a scris, pe propria pagină de Facebook, Anthony Aliano, consilier municipal în oraşul Montesilvano (regiunea Abruzzo, centrul Italiei), informează Mediafax.

„Morala fabulei: am coborât din maşină şi i-am aplicat doi pumni de calitate superioară”, a precizat consilierul municipal, de profesie avocat. „Şi i-am spus: când am fost eu în România cu serviciul (timp de şase luni), m-au tratat rău, deşi am fost respectuos. Noi, în Italia, vă permitem să staţi pe străzi, să furaţi, să comiteţi violuri, infracţiuni, să prostituaţi minori.. Dar istoria se va schimba !!! (…) PS. Acum, să spuneţi că sunt eu rasist!”, a adăugat consilierul, citat de site-ul de ştiri PrimaDaNoi.it.

Ulterior, reacţionând la un comentariu făcut la mesajul postat, oficialul local italian a scris: „L-am lovit cu atâta satisfacţie! Şi nu îmi este ruşine. Să fie un exemplu şi pentru alţi politicieni! Iar laşul a luat-o la fugă”.

Postarea politicianului italian a primit, până sâmbătă după-amiază, cel puţin 88 de „aprecieri” din partea „prietenilor” săi de pe Facebook, iar cele mai multe dintre cele peste 40 de comentarii erau favorabile gestului făcut de el.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.