Festivalul ”Bachus 2014”, în Vrancea

0

„Bachus 2014” îi serbează, pentru a XXII-a oară, pe cei care trăiesc din munca viței de vie, pe cei care an de an duc faima Județului Vrancea în lume cu vinurile de calitate pe care le produc și care câștigă medalii internaționale la cele mai prestigioase concursuri.

Pentru toate aceste lucruri, dar și pentru că vrâncenii țin vii tradițiile acestor locuri minunate, președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, vă invită ca, în perioada 23-26 octombrie, să luați parte la cel mai important eveniment de profil din România, Festivalul Internațional al Viei și Vinului ”Bachus 2014”.

”Bachus 2014” debutează pe 23 octombrie în cadrul unui eveniment tradițional desprins din legende, cu snoavele lui Bachus și focul lui Sumedru. Seara zilei de 23 octombrie va fi prilej de bucurie și voie bună căci pe scena din Piața Unirii din Focşani vor urca vrâncenii de la Provincialii și Elena Gheorghe.

Pe 24 octombrie, ”Bachus 2014” va continua cu o lecție de gastronomie pe care o va susține cunoscutul chef  Horia Vârlan. Acesta va juriza și concursul de gastronomie ”Bucătarul de Aur” și va decerna prestigiosul trofeu ”Bucătarul de Aur”, celui mai priceput chef din Vrancea. După show-ul lui Vârlan, petrecerea va continua cu muzică de calitate pentru toate gusturile: Andreea Bălan, Mandinga și Voltaj vor cânta pentru voi toți.

Pe 25 octombrie, celebrii comedianți Țociu&Palade, vor veni la Focșani pentru a prezenta cea de-a treia seară a Festivalului Viei și Vinului ”Bachus 2014”, când pe scenă vor urca Fly Project, Guess Who, dar și vedetele internaționale de la Saragossa Band.

Pe 26 octombrie, seara se va încheia cu Paula Seling și inegalabilul Al Bano, dar nu înainte de a afla cine a câștigat marile medalii de aur ale Concursului Național de Vinuri ”Bachus 2014” – cel mai mare eveniment de profil din România.

Dacă ”Bachus 2014” va începe reconstituind focul tradițional al lui Sumedru, pe 26 octombrie, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional al Viei și Vinului se va încheia cu un superb foc de artificii, lasere și muzică.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.