Halep joacă luni cu Bouchard la Turneul Campioanelor
Jucătoarea de tenis Simona Halep va evolua, luni, în jurul orei 16.00, cu sportiva canadiană Eugenie Bouchard, în primul meci al româncei la Turneul Campioanelor de la Singapore.
Meciul dintre Halep şi Bouchard va fi al doilea de la Turneul Campioanelor, competiţie care va fi deschisă de partida dintre numărul 1 mondial, Serena Williams, şi jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, din grupa roşie, de la ora 14.00, informează wtatennis.com.
Halep şi Bouchard s-au mai întâlnit de două ori în acest an, la Indian Wells în optimi, când s-a impus românca şi la Wimbledon în semifinale, când a câştigat canadianca.
Marţi vor avea loc partidele din grupa albă: Maria Şarapova – Caroline Wozniacki şi Petra Kvitova – Agnieszka Radwanska.