Poroşenko a “bătut palma” cu Putin în privinţa gazelor

0

Preşedintele Petro Poroşenko a dat asigurări că ucrainenii nu vor suferi de frig la iarnă, mulţumită acordului său cu Vladimir Putin privind reluarea livrărilor de gaze naturale ruseşti, cu o săptămână înainte de alegerile legislative cu valoare de test pentru şeful proocidental al statului.

El a anunţat totodată un acord cu Moscova în vederea restabilirii controlului asupra frontierei ruso-ucrainene, o condiţie-cheie, în opinia Kievului, pentru pacificarea estului separatist prorus al ţării, în care conflictul armat s-a soldat deja cu peste 3.600 de morţi şi în care luptele continuă să facă ravagii, relatează AFP.

Aceste declaraţii făcute la televiziunile ucrainene sâmbătă seara târziu intervin după negocieri, vineri, la Milano, cu Putin şi lideri europeni.La Doneţk, un bastion rebel, detonări puternice se auzeau duminică, la intervale regulate, dinspre sectorul aeroportului, teatrul unor confruntări intense de mai multe zile, potrivit unor jurnalişti AFP.

Poroşenko – ales preşedinte în mai, în baza promisiunii de a restabili pacea în estul ţării şi de a normaliza relaţiile cu Rusia – este în campanie pentru alegerile legislative anticipate pe care le-a convocat pentru a-şi consolida puterea.”Pot să spun că Ucraina va avea gaze, va avea căldură”, a declarat Poroşenko, în contextul în care temperaturile au coborât brusc sâmbătă pe întregul teritoriu ucrainean.

După prima întâlnire la Milano, vineri, cu Poroşenko, Putin a anunţa „progrese” şi că este „de acord cu condiţiile reluării livrării de gaze, cel puţin pe perioada iernii”.Însă, duminică, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat că este „prematur” să se vorbească despre vreun acord.”Sunt doar discuţii. Nu am motive să am încredere în Putin”, a declarat el pentru postul ICTV.

Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al gigantului rus în domeniul gazelor Gazprom Serghei Kuprianov a subliniat că acordul de principiu între cei doi preşedinţi urmează să fie formalizat după soluţionarea spinoasei probleme a datoriei.”Depinde de alţi factori, inclusiv de plata datoriei” de către Ucraina, a declarat Kuprianov.

Putin a anunţat vineri că această datorie se ridică la 4,5 miliarde de dolari. Kievul contestă suma totală a acestei datorii la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Stockholm.”Acest lucru va face obiectul negocierilor, marţi, la Bruxelles”, la nivel ministerial, a subliniat Kuprianov.

Grupul rus Gazprom a sistat în iunie livrările de gaze naturale către Kiev, care refuză creşterea preţului decretată de Moscova după venirea la putere, în februarie, a proeuropenilor în Ucraina, care a acumulat o datorie importantă. Referitor la preţ, „am ajuns la un acord, poziţia ucraineană a fost acceptată de facto: vorbim doar despre iarnă şi stabilim un preţ de 385” de dolari pe mia de metri cubi, a declarat Poroşenko. „Ruşii au acceptat”, a adăugat el.

Poroşenko a adăugat că pentru perioada de vară, când cererea este mai redusă, Kievul ar dori un preţ de 325 de dolari, ceea ce Moscova refuză. Preţul actual este de 485 de dolari. Moscova a propus de mult timp acest preţ de 385 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, însă Ucraina refuză, pentru moment, o reducere decretată unilateral şi insistă asupra redactării unui nou contract comercial.

Putin le-a cerut europenilor, care se tem de perturbări ale aprovizionării lor din cauza conflictului, să ajute Ucraina, care se confruntă cu dificultăţi financiare, să-şi plătească datoria la gaze naturale.

Ministrul ucrainean al Energiei Iuri Prodan a anunţat sâmbătă că Moscova refuză în continuare amendarea contractului comercial dintre Gazprom şi distribuitorul ucrainean de gaze naturale Naftogaz. Referitor la estul Ucrainei, preşedintele ucrainean a anunţat un acord cu Rusia în vederea restabilirii controlului la frontiera ruso-ucraineană de către grănicerii ucraineani, a căror activitate este imposibilă, în prezent, în zona controlată de către separatişti.

Consultări sunt prevăzute „luni sau marţi” între reprezentanţi ai grănicerilor din cele două ţări. Kievul acuză Moscova că trimite în estul Ucrainei armament şi combatanţi şi că a mobilizat în august, în această regiune, trupe din cadrul armatei, ceea ce Moscova dezminte.

Putin a anunţat vineri că a ajuns la un acord cu Franţa, Germania şi Italia asupra utilizării avioanelor fără pilot în vederea supravegherii frontierei dintre Rusia şi Ucraina.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.