Deschidere Politic — 21 octombrie 2014
Constantin Rotaru declară război găştilor politice care conduc România

Cotidianul „Cronica Română” publică astăzi a doua parte a interviului cu candidatul Partidulul Alternativa Socialistă la funcţia supremă în stat, Constantin Rotaru. În stilul caracteristic, prezidenţiabilul Rotaru denunţă ipocrizia care a invadat scena politică şi opulenţa campaniilor electorale a contracandidaţilor săi. Rotaru rămâne, înainte de toate, un lider politic aflat în slujba interesului naţional care a intrat în această campanie pentru a pune umărul la recredibilizarea României.
Milioanele de români nehotărâţi, indecişi sau scârbiţi de politică, trebuie să înţeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că soarta României se joacă la aceste alegeri. Iar Constantin Rotaru poate reprezenta o soluţie viabilă pentru Palatul Cotroceni!

Cum poate coabita domnule Rotaru, un preşedinte ales al României cu o clasă politică arogantă şi coruptă, avidă să manipuleze şi controleze toate instituţiile statului, inclusiv Administraţia Prezidenţială?
Este o misiune foarte, foarte grea, dar, după cum ştiţi, nimic nu este uşor. De altfel, toate lucrurile bune se construiesc cu greutate, cu foarte mari eforturi. Cred, totuşi, că până la urmă, în condiţiile unor argumente imbatabile, acest lucru este posibil. Argumentele mele pornesc de la Constituţie, iar legea fundamentală a statului este, o repet pentru a „n”-a oară în această campanie, extrem de explicită. Nu trebuie decât să vrei să o citeşti şi să faci un efort în sensul înţelegerii spiritului acesteia. Bineînţeles că trebuie respectată fiecare literă din conţinutul său. Am rămas surprins neplăcut, evident, să văd contracandidaţi care au afirmat că în momentul în care vor ajunge la Cotroceni vor organiza un referendum în sensul consultării populaţiei cu privire la forma de guvernământ: monarhie sau republică. M-au surprins aceste declaraţii pentru că art. 152 din Constituție nu le permite așa ceva. Ori, Președintele are obligația să „vegheze la respectarea Constituției” (alin. (2), art. 80). Din punctul meu de vedere, una dintre căile de rezolvare a problemelor enumerate de mine ar fi eliminarea corupţiei, debirocratizarea sistemului public, responsabilizarea autorităţilor publice în desfăşurarea activităţii, reindustrializarea României, readucerea în patrimoniul statului a bogăţiilor naturale, a întreprinderilor privatizate cu încălcarea legii și a retrocedărilor ilegale.
În privinţa responsabilizării de care vorbeam, nu pot să nu precizez faptul că, obligatoriu, primul om responsabil trebuie să fie preşedintele. Acesta nu are voie să se joace cu declaraţiile nici măcar în campania electorală.
Revenind la declaraţiile unora dintre contracandidaţii mei, care vorbesc despre consultarea populaţiei în privinţa formei de guvernare, le reamintesc că articolul 152 din Constituţie spune foarte clar că nu ai voie să modifici Constituţia în ceea ce priveşte „caracterul naţional, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană (…) nu pot forma obiectul revizuirii. Întrebare: şi, totuşi, domnule candidat, vreți să fiţi preşedinte sau rege? Este inadmisibil să candidezi la Preşedinţia României şi să afirmi nişte lucruri care îţi sunt interzise de Constituţie!
Vedeţi câtă ignoranţă? Şi mai grav decât atât, nu este vorba doar de un singur candidat, ci de mai mulţi! Până acum eu am auzit trei dintre aceştia făcând asemenea declaraţii, candidaţi care s-au şi înghesuit imediat pe acest culoar pentru a nu pierde puţinii votanţi monarhişti.
Sunt, totuşi, câteva zeci de mii de oameni, poate mai mulţi care susţin revenirea la monarhie şi, după cum ştiţi, fiecare vot contează…
Nu avem nevoie de un astfel de preşedinte, pentru că el va continua să ne vândă asemenea „gogoşi” pe toată perioada mandatului său. Cu siguranță, în calitatea de şef al statului, nu va face altceva decât să se ocupe de problemele mărunte care îl interesează direct.
Cum arată campania prezidenţiabilului Rotaru? Presupun că una destul de austeră, în contradicţie flagrantă cu cea a candidaţilor, susţinuţi de partide puternice, precum Ponta şi Iohannis…
Fără discuţie, nu ne putem compara, nici pe departe, în privinţa capitolului cheltuieli, cu aceştia. Noi nu cheltuim bani, ne întâlnim, însă, cu alegătorii şi discutăm, expunându-le argumentele şi proiectele noastre. De asemenea, încercăm să folosim eficient timpii de antenă care ne-au fost acordaţi prin lege, dar şi aici avem mari probleme cu unele posturi de televiziune centrale, care până acum nu au acceptat acest lucru, în ciuda prevederilor legii în această direcţie.
Avem probleme, este adevărat, dar încercăm să le depăşim.
În eventualitatea în care nu veţi ajunge în turul II al prezidenţialelor, aţi decis deja în privinţa candidatului pe care îl veţi susţine? Sau este prematur să discutăm despre acest aspect?
Această întrebare mi se pune foarte des. Este un aspect care nu mă preocupă deloc. Noi participăm la aceste alegeri pentru a strânge un număr cât mai mare de voturi. Încercăm să transmitem populaţiei mesajul potrivit căreia problemele sale pot fi rezolvate. Atât probemele cu care se confruntă, pensionarii, dar şi cele care îi vizează pe şomeri şi alte categorii sociale. Problemele trebuie rezolvate de aşa natură, încât numeroşii români care muncesc în străinătate să poată reveni acasă şi să aibă un loc de muncă stabil şi bine plătit. Ei trebuie să muncească pentru ei, pentru familiile lor şi pentru ţara lor. Ei trebuie să fie lângă familiile lor, lângă copiii lor, lângă părinţii lor!.
Sunt lucruri care ne preocupă şi încercăm prin posibilităţile noastre să transmitem aceste mesaje şi să reuşim să avem un dialog cu aceşti români.
Ce semnale aţi primit din teritoriu în timpul vizitelor electorale pe care le-aţi făcut în perioada de la debutul campaniei electorale?
Semnalele sunt bune dar este clar că nu avem posibilitatea de a transmite mesajul nostru peste tot. M-am uitat la emisiunile electorale şi vreau să vă spun că, exceptând televiziunea publică, celelalte televiziuni, cu mici excepții, nu ţin cont deloc de faptul că fiecare candidat trebuie să se bucure de timpi egali de antenă. Şi acesta nu este un lucru care să ne favorizeze.
Milioanele de alegători nehotărăţi, scârbiţi de scandaluri şi lupte politice, reprezintă o uriaşă miză pentru candidaţii aflaţi în cursă. Ce mesaj aveţi pentru aceştia?
Mesajul nostru este unul foarte clar: să vină alături de noi şi să facem, împreună, o Românie pentru toţi românii. Nu mai vrem o Românie a baronilor, a profitorilor, a găştilor din jurul unui partid sau altul. Din păcate, profitul României într-un procent alarmant de mare a plecat şi continuă să plece afară. Iar acest lucru este extrem de trist!
Credeţi în viitorul României?
Sunt obligat să cred. Eu sper că, într-un timp nu foarte îndepărtat, românii vor conştientiza şi vor înţelege, în sfârşit, două lucruri: să ia atitudine vizavi de tot ce este rău şi să se solidarizeze cu cel de lângă ei care are dreptate şi care se luptă pentru binele lor. Şi atunci, cei care ne conduc, nu îşi vor mai permite să facă tot felul de abuzuri!

Un interviu realizat de Iulian Badea

Related Articles

Share

About Author

(1) Reader Comment

  1. Constantin Rotaru va dclara razboi gastilor politice care conduc Romania, doar atunci cand va sustine public si se va bate pentru RESPONSABILIZAREA clasei politice, cu ajutorul Juramantului implicativ (J.i.), conform http://dumitrurizoaica.blogspot.com/. Restul sunt povesti de adormit copiii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *