Geoană critică luptele pentru Putere din PSD

0

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, referindu-se la discuţia dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova despre succesiunea la şefia PSD, că dezavuează încercările anumitor colegi de a face jocurile pentru preşedinţia partidului, el arătând că mai întâi trebuie câştigate alegerile prezidenţiale.

“Întreaga discuţie generată în jurul dosarului Hrebenciuc şi a implicării lui Dan Şova trebuie foarte clar delimitată. Vorbim, aşadar, despre două paliere – unul privitor la aspectele juridico-legale pe care numai organele abilitate ale statului se pot pronunţa şi un al doilea palier, cel politic”, precizează Geoană, într-o declaraţie remisă Mediafax.

El arată că pe tema succesiunii la vârful PSD, în cazul “foarte probabil” în care Victor Ponta va ajunge preşedinte al României, sunt câteva aspecte de clarificat şi menţionează că dezavuează încercarea lui Hrebenciuc şi Şova de a face jocurile pentru şefia PSD.

“Ţin să dezavuez încercările anumitor colegi de a face jocurile pentru şefia PSD. Însuşi Victor Ponta a transmis foarte clar că, în calitate de preşedinte al PSD şi de candidat pentru Cotroceni, nu acceptă risipirea energiilor partidului pe teme false, care nu îşi au locul în campanie”, spune Geoană.

El face un apel la maturitate şi la responsabilitate în acest sens, pe care îl adresează tuturor social-democraţilor.“Desigur, este cât se poate de firesc ca o discuţie privind succesiunea la vârful PSD să existe, cum este necesar şi să avem o discuţie serioasă în interiorul partidului despre persoana viitorului prim-ministru şi a componenţei viitorului guvern. La fel de normal este ca aceasta să fie una amplă, transparentă, axată pe soluţii şi argumente solide. Dar, esenţial este ca aceasta să aibă loc după alegerile prezidenţiale, nu înainte”, subliniază Geoană.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.