Gestul lui Hrebenciuc protejează PSD

Share:

Premierul Victor Ponta a declarat marți că deputatul Viorel Hrebenciuc, prin demisia din Parlament, a făcut un gest prin care protejează PSD și candidatul partidului în alegerile prezidențiale de atacurile electorale, informează Agerpres.

„Domnul Hrebenciuc, dincolo de acuzații în justiție, și-a dat seama foarte clar că este folosit în aceste zile din campania electorală de către adversarii politici și a făcut un gest prin care mă protejează și pe mine, și PSD, și Parlamentul de atacurile electorale”, a spus Ponta într-o declarație acordată presei la Măgurele.

El a susținut că justiția nu va fi niciodată blocată de către PSD sau de către Parlament. Întrebat de afirmațiile deputatului PSD Sebastian Ghiță, potrivit căruia Viorel Hrebenciuc ar urma să fie suspendat din PSD, premierul a precizat că Ghiță vorbește în nume propriu. „Domnul Sebastian Ghiță vorbește în numele lui, nu în numele PSD și nici al meu. Nu are nicio calitate să vorbească în numele meu sau al PSD”, a mai spus Ponta.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat marți că Viorel Hrebenciuc își depune demisia din Parlament, dar rămâne membru al partidului. DNA a transmis Camerei Deputaților două cereri de încuviințare a arestării lui Viorel Hrebenciuc în două dosare diferite.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.