Ioana Petrescu continuă să viseze frumos

0

Guvernul are ca ţintă să ajungă la o creştere economică pe termen mediu de 5%-6% pe an, prin menţinerea disciplinei fiscale, astfel încât România să recupereze decalajele faţă de alte state europene, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, informează Mediafax.

Ţinta noastră este să avem o creştere economică pe termen mediu de 5%-6% în fiecare an. Avem nevoie de această creştere pentru a prinde din urmă restul Europei şi cred că, dacă continuăm cu acest tip de măsuri care încurajează mediul de afaceri, vom obţine acest obiectiv, prin menţinerea disciplinei fiscale”, a afirmat Petrescu la „The EU-South East Europe Summit”.

Ea a arătat că România a realizat o consolidare fiscală a doua ca mărime după Grecia, începând din 2009, când deficitul structural era de peste 9% din PIB, iar în prezent a ajuns la 1,7%, rezultate obţinute prin menţinerea disciplinei fiscale.

Ministrul a reamintit măsurile recente ale Guvernului, respectiv reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, neimpozitarea profitului reinvestit, dar şi decizia de a scădea taxa pe construcţii speciale de la 1,5% la 1% şi exceptarea de la taxare pentru construcţiile din Marea Neagră. Ea a menţionat că, prin schemele de ajutor de stat, au fost create 13.000 de locuri de muncă.

Petrescu s-a referit şi la măsurile de reducere a evaziunii fiscale, prin promovarea plăţii cu cardul şi reducerea plăţilor cu numerar, dar şi prin crearea Diviziei Antifraudă în cadrul ANAF.”Prin toate măsurile pe care le luăm trebuie să menţinem disciplina fiscală”, a mai spus ministrul de resort.

Guvernul anticipează un avans economic de 2,5% în acest an, după o creştere de 3,5% în 2013. Fondul Monetar Internaţional estimează un PIB mai mare cu 2,4% în acest an şi cu 2,5% anul viitor.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.