Păvăleanu și acoliții săi scapă de arestul la domiciliu

Ultimii șase inculpați care se mai aflau în arest la domiciliu în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro, între care fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu, scapă de această măsură preventivă, ei fiind puși definitiv sub control judiciar, informează Agerpres.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva deciziei instanței de fond care i-a pus sub control judiciar pe Păvăleanu și alți cinci inculpați din acest dosar, ultimii care se mai aflau în arest la domiciliu, în afara inculpatului Răzvan Alexe, arestat la domiciliu într-o altă cauză.

Astfel, magistrații de la Curtea de Apel au constatat încetată de drept măsura arestului la domiciliu privindu-i pe Marcel Păvăleanu, Cecilia Cristina Stroe, Loredana Emilia Dobre, Viorica Enică, Corneliu Ciprian Popa și Ionuț Bogdan Șerban, decizia fiind definitivă.

Prin această decizie a instanței, toți cei 13 inculpați care se aflau în arest la domiciliu în acest dosar sunt puși acum sub control judiciar, măsura fiind dispusă în cazul a șapte dintre ei încă din luna august.

De asemenea, o altă persoană trimisă în judecată în această cauză, Răzvan Alexe, se află în continuare în arest la domiciliu, măsura fiind luată împotriva lui în dosarul de trafic de influență al deputatului Vlad Cosma și al tatălui său, președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, iar omul de afaceri Ion Dumitru este judecat în stare de libertate

Un număr de 31 de inculpați, persoane fizice și juridice, au fost trimiși în judecată în dosarul evaziunii fiscale de aproximativ 35 de milioane de euro, pe lista de inculpați figurând 15 persoane, dar și 16 societăți comerciale.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2013 inculpații s-au folosit de un lanț comercial fictiv, în care erau incluse aproximativ 60 de societăți comerciale de pe raza județului Prahova și a municipiului București, din care o parte aveau comportament tip ‘fantomă’, simulând operațiuni comerciale de achiziție/livrare mărfuri și servicii ce au avut ca rezultat diminuarea bazelor impozabile fiscale.

Sumele de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală au fost retrase în numerar din conturile bancare ale societăților comerciale, prin simularea unor operațiuni contabile nereale de creditare a propriilor firme, prejudiciul fiind estimat, până în prezent, la 149.800.000 lei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.