UE vrea ca alegerile din Ucraina să se desfăşoare fără incidente
Uniunea Europeană a cerut luni ca alegerile de duminica viitoare din Ucraina să fie pregătite „fără impedimente” şi „în întreaga ţară„, avertizând că Bruxelles-ul nu va recunoaşte scrutinul organizat de separatiştii proruşi pe 2 noiembrie, relatează AFP.
„Oficialii şi alegătorii ucraineni trebuie să poată pregăti alegerile fără impedimente, iar candidaţii trebuie să aibă posibilitatea să-şi desfăşoare campania în mod liber şi în siguranţă”, au declarat cei 28 de miniştri de Externe din Uniunea Europeană, cu privire la alegerile legislative din 26 octombrie. „Consiliul condamnă incidente recentele în cursul cărora unii candidaţi au fost bătuţi şi intimidaţi”, au adăugat miniştrii într-o declaraţie comună, la încheierea unei reuniuni de la Luxembourg.
Uniunea Europeană reiterează că „nu va recunoaşte” rezultatul alegerilor organizate de rebelii proruşi pe 2 noiembrie, apreciind că un astfel de scrutin „va perturba” eforturile depuse pentru găsirea unei soluţii politice la conflictul din Ucraina.
Separatiştii proruşi din regiunile Doneţk şi Lugansk, cărora Kievul le propune „un statut special”, au refuzat să participe la scrutinul din 26 octombrie, anunţând organizarea propriilor alegeri legislative şi prezidenţiale pe 2 noiembrie.