CCR respinge din nou contestațiile lui Funar

0

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, ca inadmisibilă, cu unanimitate de voturi, contestația lui Gheorghe Funar prin care acesta cerea să se verifice dacă au fost sau există ofițeri acoperiți printre candidații la Președinție, informează Agerpres.

CCR a dezbătut miercuri contestația lui Gheorghe Funar cu privire la încălcarea prevederilor art.1 alin. 5, art.16 alin.1, 2, 3 și 4, art.31 alin.1, art. 37 alin.1 și art. 40 alin. 3 din Constituția României, ale Legii 80/1995 și ale Legii 1/1998 de către Kelemen Hunor, Zsolt Szilagyi, Klaus Iohannis, Teodor Meleșcanu, Victor Ponta, Monica Macovei și Călin Popescu Tăriceanu, candidați la funcția de președinte al României.

Potrivit unor surse, judecătorii au apreciat că solicitarea lui Funar depășește competențele CCR.

Funar a declarat marți, pentru Agerpres, că deține informații potrivit cărora Victor Ponta și alți șase candidați la prezidențiale ar fi ofițeri activi, ceea ce ar contraveni legilor în vigoare.”Am depus o sesizare la Curtea Constituțională a României, solicitându-le judecătorilor să verifice și să constate că sunt încălcate prevederile Constituției României și a două legi speciale, una din 1995, alta din 1998, cu privire la cadrele militare, respectiv la ofițerii acoperiți. Am pornit de la faptul că sunt încălcate multe prevederi ale Constituției României, de exemplu articolul 31, al. 1, care precizează un drept fundamental al cetățeanului de a avea acces la orice informație de interes public. Ce s-a întâmplat la noi și de ce am ajuns în această situație stupidă și incredibilă: Victor Viorel Ponta, în calitate de prim-ministru, a dat anul trecut o hotărâre de guvern prin care să introducă în categoria datelor strict secrete informațiile referitoare la ofițerii acoperiți și în felul acesta el să poată candida la funcția de președinte al României”, a susținut Funar.

Potrivit acestuia, din informațiile sale Victor Ponta „este ofițer activ și în prezent”. „Nu are voie să fie nici într-un partid politic, nici membru în parlament și nici candidat la funcția de președinte, legea îi interzice să candideze. În baza acelei HG s-a făcut un paravan și după el au mai intrat încă cel puțin șase alți ofițeri activi sau în rezervă, care sunt în cursa prezidențială”, a mai afirmat Gheorghe Funar.

El a mai spus că a cerut CCR să le impună tuturor celor 14 candidați la Președinție să dea declarații pe proprie răspundere dacă au fost sau mai sunt ofițeri acoperiți.

„Am solicitat CCR să vegheze la respectarea întocmai a Constituției și, pentru aflarea adevărului, să solicite documente și informații de la serviciile secrete, de la Comisia parlamentară de control a SRI, informații referitoare la statutul de ofițer acoperit al multora dintre candidații la funcția de președinte al României. De asemenea, am sugerat CCR ca până cel târziu în 25 octombrie, de Ziua Armatei, să le impună la toți cei 14 candidați să dea o declarație pe proprie răspundere în care să se precizeze dacă au fost sau sunt ofițeri acoperiți ai unor servicii secrete din țară sau străinătate; numai dacă sunt, nu misiunile, care sunt ale lor, secrete, la care nimeni nu are acces. De asemenea, să precizeze fiecare candidat dacă are sau nu cetățenia unui alt stat și care e statul respectiv”, a completat Gheorghe Funar.

CCR a respins, pe 17 octombrie, cu majoritate de voturi, contestația privind legalitatea candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale depusă în cazul „ofițerului acoperit” tot de Gheorghe Funar.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.