Invitații la Teatrul Metropolis
În perioada 25 – 29 octombrie 2014, Teatrul Metropolis este invitat să participe cu trei producţii remarcabile la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru: LECŢIA DE VIOLONCEL, TARTUFFE sau IMPOSTORUL şi VOCEA UMANĂ, care se vor juca la sediul Teatrului Metropolis, din strada Mihai Eminescu nr. 89.
Comedia LECŢIA DE VIOLONCEL de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa va avea două reprezentaţii în zilele de 25 şi 26 octombrie, de la orele 19.00. În distribuție îi regăsim pe Radu Beligan, Lamia Beligan, Marius Manole, Tania Popa/Rodica Ionescu şi Mona Radu, scenografia fiind semnată de Nina Brumuşilă.
TARTUFFE sau IMPOSTORUL de J.B.P. Molière, este programat în cadrul FNT 2014, în 27 octombrie, ora 20:00 şi 28 octombrie, ora 20:30. Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele: Adriana Grand. Spectacolul este considerat de site-ul Yorick “cea mai îndrăzneață abordare a unui text clasic din ultimii ani” iar Victor Ioan Frunză îl descrie ca fiind “o comedie frumoasă despre bine şi rău dar şi despre cât de greu e să deosebeşti binele de rău”. În rolul titular: George Costin (premiul UNITER 2013) face o creație emblematică alături de Nicoleta Hâncu (premiul UNITER 2014), Sorin Miron, Adrian Nicolae, Adela Mărculescu, Irina Bucescu, Andrei Huțuleac, Elena Ghimpeţeanu.
Oana Pellea, nominalizată la Premiile Uniter 2012 pentru “Cea mai bună actriţă în rol principal”, va putea fi văzută în secţiunea “Maeştrii” a FNT, în spectacolul “VOCEA UMANĂ” de Jean Cocteau, scenografia Iuliana Vîlsan, regia Sanda Manu în ziua de 30 octombrie, de la orele 20:30.