Mazăre sare în apărarea lui Hrebenciuc şi Şova

0

Liderul PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre, a afirmat, marţi, despre stenogramele conversaţiei dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova că este vorba despre discuţii între doi oameni politici, aşa cum discută orice politicieni de pe această planetă, fiind grav că DNA interpretează asta ca fiind trafic de influenţă.

“Acuzaţia adusă lui Hrebenciuc şi lui Şova că au discutat pentru o lege şi că asta ar fi fost în folosul altora şi că se numeşte trafic de influenţă, mi se pare o chestiune foarte gravă. Foarte grav nu este ceea ce au făcut cei doi, ci modul de a privi lucrurile. Eu vreau să vă spun aşa: la mine, ca primar, vin oameni cu fel de fel de probleme, de la unul care vrea în loc de un P+1 să facă un P+3 şi, dacă eu iniţiez un PUZ, îi dau autorizaţie, omul ăla a obţinut un folos. Toţi care vin la mine la primărie vor câte ceva pentru ei sau pentru firmele lor. Dacă îi fac o parcare în faţa blocului sau în faţa hotelului obţine un folos. (…) E foarte riscantă interpretarea asta şi, ca atare, aţi văzut că mă feresc. Aţi văzut că nu mai iniţiez hotărâri de consiliu, nu mai vorbesc neam, nu mai fac nimic ca nu care cumva …, dar nu poate să mai meargă ţara aşa. (…). Ce am citit eu în stenograme erau discuţii între doi oameni politici, aşa se fac susţinerile peste tot pe planeta asta. (…) Păi toţi primarii intervin pe lângă şeful de partid din judeţul respectiv şi pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean ca să aibă susţinere la miniştri pentru a primi fonduri pentru lucrările pe care le au”, a spus Radu Mazăre la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, instituţie unde edilul se prezintă săptămânal într-un dosar penal în care se află sub control judiciar.

Despre al doilea dosar cu privire la retrocedări în care este acuzat Viorel Hrebeciuc, primarul Constanţei a afirmat că nu poate comenta pentru că nu cunoaşte “actele din dosar”.

Mazăre a declarat, cu privire la dorinţa lui Dan Şova de a deveni preşedintele PSD şi la disensiunile care ar fi apărut în partid, că nu îl interesează “nici cât negru sub unghie”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.