Andrei Hrebenciuc, audiat la DNA

0

Andrei Hrebenciuc este audiat, joi dimineaţă, la DNA Braşov, unde a ajuns însoţit de tatăl său, Viorel Hrebenciuc, care a declarat, la intrarea în sediul DNA, că el şi fiul său sunt nevinovaţi.

Andrei şi Viorel Hrebenciuc au ajuns la DNA Braşov în jurul orei 04.00.La intrarea în sediul DNA Braşov, Viorel Hrebenciuc a decarat că adevărata ţintă a DNA este Victor Ponta şi candidatura sa la Preşedinţie şi că el şi fiul său sunt nevinovaţi.La ora transmiterii acestei ştiri, Andrei Hrebenciuc este audiat în continure, în dosarul în care Viorel Hrebenciuc este urmărit penal în legătură cu retrocedarea ilegală a unor păduri, informează Mediafax.

Miercuri, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la biroul din Bucureşti al lui Andrei Hrebenciuc, precum şi la birourile unor avocaţi care ar fi vizaţi în acelaşi dosar.

Potrivit procurorilor care instrumentează dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, fostul şef al SPP Dumitru Iliescu l-ar fi asigurat pe Viorel Hrebenciuc că, prin intermediul angajatului DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, astfel că deputatul i-ar fi propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date nedestinate publicităţii.

În schimbul acestor servicii, Iliescu i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care deputatul i-a promis că, prin intermediul fiului său, Andrei Hrebenciuc, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică, mai spun procurorii anticorupţie.Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, la ieşirea de la DNA, că fiul său nu este implicat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, deputatul susţinând că acest lucru „este o prostie”.

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost anunţat, luni, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.

În acelaşi dosar, senatorul PSD Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.