Sindicaliștii de la ”Ambulanța Vaslui”, nemulțumiți

0

Reprezentanții sindicatului Ambulanța Vaslui sunt nemulțumiți de măsurile comisiei ministeriale care a anchetat cazul fetiței de patru ani decedate la 40 de minute după internarea la Spitalul Municipal Huși, unde a fost diagnosticată cu laringită și a primit tratament cu antibiotic, fără a fi testată în prealabil, informează Agerpres.

Aceștia au cerut joi, în cadrul unei conferințe de presă, redeschiderea cazului, după ce serviciul de ambulanță județean a primit o amendă de 20.000 de lei pentru că echipajul a dus fetița direct la secția de pediatrie și nu la urgențe. Medicii de la SAJ Vaslui susțin că în urmă cu două luni, serviciul a sesizat Direcția de Sănătate Publică Vaslui cu privire la faptul că la compartimentul de primiri urgențe din cadrul Spitalului Huși nu sunt primiți copiii și gravidele.

‘Este de neconceput așa ceva, noi sesizăm DSP-ul cu privire la lucruri grave, de natura celor care au dus la decesul unui copil în vârstă de patru ani, deci cu privire la încălcarea unor legi, exact lucrul de care am fost noi acuzați și pentru care am fost amendați. DSP-ul trebuia să verifice spitalul în urma adresei noastre și să ia măsuri, ori să-i ajute să rezolve situația. Nu știm dacă medicul de gardă de la CPU Huși a fost anunțat sau nu, dar de prea multe ori ambulanțierii sunt direcționați cu bolnavii direct pe secții, fiind refuzați să mai treacă prin CPU. Culmea este că, la Huși, drumul spre lifturile care duc la secții trece prin camera de așteptare a CPU și pe tot parcursul derulării anchetei s-a procedat exact la fel, fără ca cineva să se sesizeze! Dacă nu se iau măsuri, situații de acest fel se mai pot repeta’, a declarat dr. Daniel Ungureanu, vicepreședintele sindicatului ‘Ambulanța’ Vaslui.

Echipa de control a Ministerului Sănătății a aplicat mai multe amenzi contravenționale, după ce a constatat, în urma verificării modului în care a fost gestionat cazul fetiței de 4 ani care a decedat recent la Spitalul Municipal Huși, că au fost încălcate Ordinul MS privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, protocoalele de tratament în urgență, protocoalele de administrare a medicamentelor, precum și Regulamentul intern de organizare și funcționare a spitalului.

Potrivit unui comunicat al MS, remis joi, amenzile contravenționale au fost aplicate unor medici, Spitalului Municipal Huși și Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui.

Imediat după demararea anchetei, medicul pediatru care s-a ocupat de fetiță, Floreta Bianu, a intrat în concediu medical. După sancțiunile date de comisia ministerială, medicul de la CPU din cadrul Spitalului Municipal Huși și-a înaintat demisia, iar directorul medical al Spitalului din Huși a intrat, de asemenea, în concediu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.