Udrea continuă să-şi “umfle” muşchii electorali

0

Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Elena Udrea, a declarat că este singurul candidat care-l poate învinge pe Victor Ponta în alegerile prezidenţiale din noiembrie şi a apreciat că dacă electoratul de dreapta va merge pe mâna liderului PNL, Klaus Iohannis, acesta va fi „spulberat” de actualul premier în al doilea tur de scrutin.scandal ponta udrea

„Eu mă străduiesc să conving electoratul că eu sunt cea care îl poate învinge pe Ponta. Dacă electoratul merge pe mâna lui Iohanis, Victor Ponta câştigă alegerile, pentru că Ponta îl va spulbera. Iohannis spus că dacă ajunge preşedinte, îl lasă premier pe Victor Ponta. Nu a spus o vorbă despre scandalul retrocedărilor unde e implicat socrul premierului. Nu are nicio critică de adus lui Victor Ponta. De ce? Pentru că din 2009, când a venit în Bucureşti la braţul lui Dan Voiculescu, a fost partenerul lui Victor Ponta. Victor Ponta sau Klaus Iohannis sunt feţele unei singure monede, USL va guverna România”, a declarat Udrea în direct la România TV.

De asemenea, candidatul PMP la funcţia supremă în stat a declarat, în exclusivitate la acelaşi post de televiziune,, că nu îl va numi premier pe Traian Băsescu întrucât preşedintele nu doreşte acest lucru. Udrea nu a exclus nici posibilitatea ca Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, să se alăture PMP: „Ar putea sa vina si Boc. Eu cred ca vor veni multi fosti colegi din PDL, nemultumiti de solutia oferita, de disparitia PDL si topirea in PNL, nemultumiti ca trebuie sa il sprijine pe Iohannis. Nu am discutat încă, dar Emil Boc este sutinatorul meu in mod explicit si ca urmare a parteneriatului din urma cu multi ani. Nu a vrut sa profite de ordonanta tocmai pentru a nu da ocazia celor de la PSD sa justitife ordonanta prin plecarea lui de la PDL la PMP”.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.