Marea Britanie nu vrea să mai cotizeze din greu la UE

0

Premierul britanic David Cameron a declarat vineri că nu va plăti suma de două miliarde de euro solicitată Marii Britanii de Uniunea Europeană pentru acoperirea unor cheltuieli scadente până la finele anului în curs, transmit agențiile internaționale de presă, preluate de Agerpres.

UE a cerut statelor membre să aloce până pe 1 decembrie noi fonduri pentru suplimentarea bugetului comunitar pe anul 2014, întrucât cheltuielile au depășit estimările din momentul adoptării bugetului.”În fiecare an se fac ajustări, uneori în plus, alteori în minus. Dar niciodată nu a fost cazul să plătim încă două miliarde de euro”, a declarat Cameron la o conferință de presă în timpul Consiliului European. „Este inacceptabil. Nu voi plăti această sumă pe 1 decembrie”, a indicat el.

O asemenea cerere a Comisiei „nu ajută în problema apartenenței Marii Britanii la UE”, a continuat șeful executivului de la Londra, făcând aluzie la referendumul pe care, sub presiunea euroscepticilor, a promis că-l va organiza până în 2017 pentru a se decide dacă țara sa rămâne în blocul comunitar. De asemenea, premierul britanic a declarat că a ‘întrerupt’ vineri dimineață ședința Consiliului European și a cerut o reuniune extraordinară a miniștrilor europeni de finanțe pentru a aborda ‘urgent’ chestiunea bugetului comunitar.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.