Senator PSD, implicat într-un grav accident rutier!

Senatorul PSD Aurel Duruţ a fost rănit într-un accident rutier care a avut loc între Reşiţa şi Caransebeş. Maşina parlamentarului a fost izbită violent de un camion.

Senatorul a ajuns la spital cu mai multe răni. Maşina parlamentarului a fost lovită de un camion care circula cu viteză. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, Ancuța Chețan, a declarat că joi seară a avut loc un accident în apropiere de Reșița, în care a fost implicat și senatorul Aurel Duruț, informează Romaniatv.net.

În urma accidentului, senatorul Aurel Duruț a fost rănit ușor, având politraumatisme și fiind transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Reșița. În schimb, şoferul TIR-ului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.”Pe DN 58, la ieșirea din Reșița înspre Caransebeș, un TIR condus de un bărbat de 33 de ani, cetățean român, nu a adaptat viteza în curbă și a acroșat cu semiremorca maşina în care se afla senatorul de 63 de ani, acesta aflându-se la volanul autoturismului său și venind din sens opus”, a declarat Ancuța Chețan.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.