Simona Halep, prima înfrângere la Turneul Campioanelor

0

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de sârboaica Ana Ivanovic cu 7-6, 3-6, 6-3, în ultimul meci disputat vineri în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore, dar s-a calificat alături de americanca Serena Williams în semifinalele de sâmbătă, informează Agerpres.

În primul set, Halep, cu un joc variat și precis s-a distanțat firesc la 5-2, dar sârboaica Ivanovic a continuat să lupte și a revenit neașteptat, egalând situația la 5-5. Ambele jucătoare își câștigă apoi serviciul și primul act ajunge la tie-break. Simona începe prost și este condusă cu 5-2, revine însă și conduce cu 6-5, cu minge de set pe serviciul sârboaicei. Ivanovic nu cedează și obține la rândul ei 2 mingi de set, o concretizează pe a doua la 8-7 și câștigă cu 7-6 setul, care a fost controlat în totalitate până la 5-2 de româncă.

Al doilea set are o desfășurare asemănătoare, Halep se desprinde la 4-1, se ajunge la 5-3, cu românca la serviciu care nu mai ratează această oportunitate și tranșează setul în favoarea ei cu 6-3, dar în același timp o califică pe Serena Williams în semifinale. Ivanovic avea nevoie de o victorie în 2 seturi pentru a se califica în semifinale, în dauna americancei. Actul final a consemnat echilibrul până la 4-3 în favoarea sârboaicei, care a făcut break și apoi și-a concretizat serviciul, adjudecându-și setul și meciul cu 7-6, 3-6, 6-3.

Pentru calificarea în semifinale, Halep și-a asigurat un cec de 463.000 dolari și 530 puncte WTA.

Simona Halep este a treia româncă care s-a calificat pentru Turneul Campioanelor, după Virginia Ruzici și Irina Spîrlea. În faza semifinalelor, ea o va întâlni sâmbătă pe poloneza Agnieszka Radwanska, locul 2 în Grupa Albă, cu o singură victorie, la jucătoarea cehă Petra Kvitova.

Simona Halep este condusă cu 4-2 de Radwanska la meciurile directe. Cele 2 jucătoare s-au înfruntat de 2 ori pe hard în acest an și scorul este 1-1. Poloneza s-a impus cu 6-3, 6-4 la Indian Wells în semifinale, iar constănțeanca a câștigat cu 7-5, 6-2 la Doha.

În cealaltă semifinală de la Turneul Campioanelor, daneza Caroline Wozniacki va primi replica americancei Serena Williams.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.