Aristotel Căncescu, suspendat din funcţie
Prefectul de Braşov, Romer Ambrus Sandor Mihaly, l-a suspendat din funcţie, luni, pe preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, după ce a primit o adresă din partea instanţei supreme prin care a fost anunţat oficial că acesta a fost arestat preventiv, transmite corespodentul Mediafax.
”Am primit comunicarea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aveam la dispoziţie 48 de ore pentru redactarea ordinului de suspendare, pe care l-am transmis astăzi la CJ“, a declarat, luni, prefectul Romer Ambrus Sandor Mihaly.
El a mai spus că în cazul în care instanţa va decide prelungirea arestului preventiv în cazul lui Aristotel Căncescu, Prefectura va primi o nouă comunicare şi va transmite un nou ordin de prefect.
Ca urmare a ordinului de prefect, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că marţi, de la ora 10.00, a fost convocată şedinţa de plen în care consilierii judeţeni vor decide, prin vot secret, care dintre cei doi vicepreşedinţi ai CJ va prelua atribuţiile preşedintelui.
Cei doi vicepreşedinţi ai CJ Braşov sunt Mihai Popa (PSD) şi Mihai Pascu (PC). Mihai Pascu este suspect în dosarul de corupţie în care a fost arestat Aristotel Căncescu, fiind cercetat şi el pentru abuz în serviciu şi instigare la tentativă la această infracţiune.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie privind atribuirea preferenţială de contracte pe bani publici. Decizia a fost luată vineri noapte de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). La scurt timp, Căncescu s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, fiind încarcerat.
ICCJ a mai decis ca Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, să fie în continuare cercetat sub control judiciar în acest dosar.
Şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu (PNL), este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit anchetatorilor, firmele care ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov sunt deţinute de Gabriel Bâgiu şi de Ion Diniţă, deputat PC, cercetat şi el în acest dosar.
În urmă cu o săptămână, Camera Deputaţilor şi-a suspendat lucrările, din lipsă de cvorum, fără a se pronunţa asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă.
Potrivit procurorilor, în urma plăţilor nelegale făcute de CJ Braşov către firma SC Gotic SA, a lui Diniţă, instituţia publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro.
Totodată, firma SC Ramb Sistem a încasat nejustificat peste 660.000 de lei, iar Căncescu a intervenit ca aceasta să obţină şi un al treilea contract, de 20 de milioane de lei, privind renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, deşi licitaţia fusese câştigată de o altă societate.
Aristotel Căncescu este preşedintele Consiliului Judeţean Braşov din anul 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei judeţene Braşov a PNL, iar în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000 a fost senator.