Obiecte de artă aparţinând unor mari actori, scoase la licitaţie

Obiecte de artă aparţinând unor actori precum Marcel Iureş, Ion Caramitru, Victor Rebengiuc şi Maia Morgenstern vor fi scoase la vânzare sâmbătă, la licitaţia caritabilă „Dăruind vei dobândi” organizată de casa Artmark, iar sumele strânse vor fi donate unor artişti aflaţi în situaţii precare.

Potrivit unui comunicat remis Mediafax, pentru prima dată în decursul celor 24 de ediţii, Festivalul Naţional de Teatru (FNT, 24 octombrie – 2 noiembrie) îşi extinde agenda cu un eveniment caritabil, licitaţia „Dăruind vei dobândi”, care va avea loc la sediul Galeriilor Artmark, Palatul Cesianu-Racoviţă, sâmbătă, de la ora 12.00, informează Mediafax.

Licitaţia susţinută de mari actori ai scenei româneşti pentru colegi aflaţi în suferinţă este organizată de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi ArCuB, cu sprijinul Artmark. Nume mari ale teatrului românesc vor fi prezente în sala de licitaţii alături de personalităţi din mediul business, media şi politic.

Obiecte de artă, obiecte personale şi artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de artişti de seamă şi de teatre importante, compun licitaţia „Dăruind vei dobândi”. Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Marcel Iureş, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Mihai Dinvale, Emilia Popescu, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Margareta Pâslaru, Florina Cercel, Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Mihai Mălaimare, Rodica Mandache sunt doar o parte dintre cei care au oferit obiecte personale încărcate de emoţii, de amintiri şi de poveşti. De asemenea, aceştia vor susţine cauza şi din sala de licitaţie, fiind prezenţi la acest spectacol unic, inclusiv prin reuniunea celor mai mari nume ale teatru românesc pe aceeaşi scenă.

Atmosfera de spectacol va fi susţinută şi de interpretarea succesivă a rolului de comisar de licitaţie de actorii Mircea Diaconu, Florina Cercel, Diana Lupescu, Mihai Dinvale şi Carmen Tănase, alături de comisarul Artmark Adina Matei.

Sumele strânse în urma licitaţiei caritabile vor merge către artişti aflaţi în situaţii precare, semn că nu au fost uitaţi de public şi de colegi, şi vor fi încasate, precum şi distribuite de reprezentanţii UNITER.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.