Spaţiile logistice din Bucureşti, printre cele mai ieftine din lume

Bucureştiul ocupă locul 27 din 89 de pieţe, după costul de ocupare al spaţiilor logistice, fiind printre cele mai ieftine destinaţii din lume, iar pentru următorii patru ani este previzionat cel mai mic avans, potrivit unui studiu al DTZ.

Costurile de ocupare a spaţiilor de industriale din Bucureşti şi Praga vor avea cea mai mică creştere în următorii patru ani, apreciază compania de consultanţă imobiliară DTZ. „Chiriaşii şi câteva ţări din Europa Centrală şi de Est, incluzând Praga şi Bucureşti, vor beneficia de cea mai redusă creştere a costurilor de ocupare a spaţiilor de logistică, înregistrată la nivel global. La polul opus, cea mai mare creştere, înregistrată în Dublin, va reflecta cererea puternică a operatorilor de logistică de a se extinde pe această piaţă”, se arată în studiu.

Totodată, autorii studiului estimează că în Bucureşti, Praga şi Anvers (Belgia) costurile absolute (costuri de ocupare şi salariile forţei de muncă operativă din spaţiile logistice) vor creşte cel mai puţin în perioada 2014-2018, fiind „cele mai favorabile” pieţe pentru chiriaşi din lume. Creşterea costurilor va fi de sub un procent pe an până în 2018, respectiv mai puţin de 5% pe tot intervalul, potrivit estimărilor DTZ.

În prezent, costul de ocupare al spaţiilor logistice din Bucureşti se situează la circa 75 de dolari pe an, mai mult decât în Milan, Bruxelles, Anvers sau Marseile. Costurile din Bucureşti sunt însă printre cele mai mici din Europa Centrală şi de Sud-Est, Budapesta, Praga şi Varşovia, plasându-se mai aproape de nivelul maxim înregistrat în Londra.

În Europa media costului de ocupare este de 120 de dolari pe an, cu 20% mai mare decât în Statele Unite ale Americii (100 de dolari/an) şi cu 30% peste media din Asia Pacific (92 dolari/an). La nivel global, Londra Heathrow rămâne cea mai scumpă piaţă, urmată de Hong Kong, Zurich, Singapore şi Oslo, la fel ca anul trecut.”Continuarea revenirii economiei mondiale va încuraja consumul, producţia şi comerţul global. Combinată cu creşterea comerţului electronic, aceasta va duce la o creştere a cererii pentru spaţii logistice”, se arată în raport.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.