DNA face percheziții la CFR Călători

Procurorii DNA efectuează marți dimineață percheziții la CFR Călători București într-o cauză ce vizează suspiciuni de corupție comise în perioada 2012-2014, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Potrivit surselor citate, au loc percheziții la SC Transferoviar Călători Cluj — Punct de lucru București și SNTFC CFR Călători Marfă din Capitală.

Procurorii DNA efectuează marți dimineață 22 de percheziții în București și în județele Cluj, Ilfov și Galați, dintre care două la sediile unor instituții publice, într-o cauză ce vizează suspiciuni de corupție comise în perioada 2012-2014.

„Procurorii DNA — Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2012-2014. În cursul dimineții, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în mun. București și în județele Cluj, Ilfov, Galați, din care două la sediile unor instituții publice iar restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat transmis marți AGERPRES de DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.