Hănescu s-a calificat în optimile Turneului de la Geneva
Tenismanul român Victor Hănescu s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Geneva (Elveția), dotat cu premii totale de 64.000 de euro, după ce l-a învins pe ungurul Marton Fucsovics, luni, cu 6-3, 4-6, 6-4, în runda inaugurală, informează Agerpres.
Hănescu (33 ani, 130 ATP) a avut nevoie de aproape două ore (1 h 57 min) pentru a trece de un adversar cu 11 ani mai tânăr și care ocupă poziția a 136-a în ierarhia masculină. Victor și-a asigurat un cec de 1.100 euro și 8 puncte ATP, iar în turul secund îl va înfrunta pe câștigătorul duelului dintre sârbul Filip Krajinovic (N. 5) și elvețianul Marco Chiudinelli.
Alți doi români sunt prezenți pe tabloul de simplu la Geneva, Adrian Ungur și Marius Copil. Ungur (29 ani, 154 ATP) îl are ca adversar pe slovacul Lukas Lacko, al treilea favorit.
Lacko (26 ani, 79 ATP) a câștigat toate cele trei partide cu Ungur, românul abandonând în 2008 la Atena, la scorul de 4-6, 7-5, 3-1, apoi slovacul învingând cu 6-1, 4-6, 6-4 la Bratislava, în 2009, și în 2012 la Wimbledon, cu 7-6 (4), 6-1, 6-3, de fiecare dată în primul tur.
Copil (24 ani, 163 ATP) va juca în manșa inaugurală cu germanul Mortiz Baumann (27 ani, 529 ATP), jucător venit din calificări.
Hănescu va juca și la dublu, alături de moldoveanul Radu Albot, adversarii din primul tur fiind germanii Frank Moser și Alexander Satschko.