Mircea Lucescu ar fi venit gratis la naţională!

0

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Mircea Lucescu şi-a dorit „extrem de mult” să revină în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, precizând că, dacă ar fi avut acceptul clubului Şahtior, ar fi venit fără să fie retribuit.

„În niciun moment al discuţiilor cu domnul Lucescu nu s-a pus problema financiară, banii pe care ar fi trebuit să vină. Punctul de vedere al domniei sale a fost că vine gratis la echipa naţională şi că vine din interes naţional, animat de ceea înseamnă prima reprezentativă şi proiectul în faţa căruia ne aflăm. Dumnealui şi-a dorit extrem de mult să vină la echipa naţională, conducerea clubului Şahtior nu a agreat acest lucru. Şi ştiţi foarte bine episodul din 2010 când domnului Lucescu i s-a lansat invitaţia de a prelua naţionala Ucrainei”, a spus oficialul FRF, potrivit Mediafax.

El a menţionat că varianta Mircea Lucescu a fost susţinută inclusiv de directorul tehnic Anghel Iordănescu, cel care a preluat în cele din urmă funcţia de selecţioner. „Am fost la Kiev pentru a discuta cu domnul Mircea Lucescu şi cu reprezentanţii clubului Şahtior, pentru ca această întâlnire să aibă loc cu cât mai redusă atenţie media. Inclusiv domnul Anghel Iordănescu a susţinut varianta reprezentată de domnul Mircea Lucescu. Nu am vrut să ne pripim şi de aceea am cântărit foarte bine toate aceste decizii pe care le-am luat. Ne-am dorit foarte mult să avem această posibilitate, inclusiv dumnealui (n.r. – Mircea Lucescu) şi-a dorit să aibă posibilitatea să revină în fotbalul românesc, o funcţie pe care o merita pe deplin şi să vină şi să susţină tot acest proiect naţional în faţa căruia să ne aflăm, fiindcă nu vorbim doar de un staf al primei reprezentative, vorbim de un staf care va fi implicat în tot ceea ce înseamnă proiectul naţional în care FRF este implicată”, a adăugat Burleanu.

Preşedintele a precizat că „variantele ideale” pentru înlocuirea lui Victor Piţurcă au fost de la început Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu. „Încă de la începutul perioadei în care fostul selecţioner a dat semne că ar vrea să plece, am fost pregătiţi şi am lucrat cu variante posibile. Am luat în calcul toate variantele disponibile. Am beneficiat în toată această perioadă de timp de atenta şi permanenta consultare pe care am avut-o cu comisia tehnică şi cu domnul Anghel Iordănescu, astfel încât am gândit de la început acest format. O echipă pe care aş putea să o numesc performantă, completă şi unită. În acest moment, la echipa naţională au fost două variante ideale cu care am lucrat: Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu, personalităţi care se încadrau în profilul selecţionerului pe care FRF îl căuta”, a menţionat oficialul federaţiei.

El a explicat că soluţiile reprezentate de antrenorii tineri ar fi fost luate în calcul numai dacă aceste prime două variante nu se realizau. „Să nu amestecăm variantele Lucescu şi Iordănescu cu celelate variante. În ceea ce îl priveşte pe Dorinel Munteanu, domnul Iordănescu i-a avansat propunerea de a se alătura stafului, deci în niciun moment Dorinel Munteanu nu a reprezentat o variantă de selecţioner. În ceea ce îl priveşte pe Cosmin Contra, nu am vorbit în această perioadă de timp cu el, iar cu Cosmin Olăroiu au vorbit colegii mei”, a precizat Burleanu.

FRF a încercat să-l convingă pe Mircea Lucescu să antreneze şi formaţia Şahtior Doneţk şi naţionala României. Însă joi seară directorul general al clubului Şahtior Doneţk, Serghei Palkin, a declarat că Lucescu nu poate prelua în paralel şi naţionala română.

„Interesul arătat de naţionala României pentru Mircea Lucescu este real. Dar Mister are contract cu Şahtior până la finalul sezonului. Astăzi a avut loc, la Kiev (n.r. – joi), o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (n.r. – Răzvan Burleanu) şi i-am spus că nu poate combina cele două posturi, deoarece ar fi conflict de interese”, a spus Palkin.

Comitetul Executiv al FRF a validat, luni, propunerea preşedintelui forului, Răzvan Burleanu, cu privire la conducerea tehnică a echipei naţionale, astfel că funcţia de selecţioner este preluată de Anghel Iordănescu, iar Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea sunt antrenori secunzi.

Victor Piţurcă şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat, în 16 octombrie, contractul de comun acord, tehnicianul semnând o înţelegere pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.