Salarii majorate la Poșta Română

0

Salariile tuturor lucrătorilor din Poșta Română vor crește în luna noiembrie, iar la acest moment estimăm pentru sfârșitul anului 2014 un profit de peste 10 milioane de euro pentru companie, a declarat, marți, Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informațională, informează Agerpres.

„Mă bucur că am văzut cifrele: 6,5 milioane de euro profit brut până în acest moment pentru Poștă. Estimăm un profit, până la sfârșitul anului, care să depășească 10 milioane de euro, ceea ce ne creează un confort deosebit. Asta înseamnă că, în 2014-2015, nu numai că riscul insolvenței a dispărut, dar vom majora salariile pentru toți factorii poștali, în conformitate cu înțelegerile pe care sindicatul le are, începând de luna viitoare. Asta înseamnă că vom face investiții în echipamemte și toate promisiunile pe care le-am făcut la adresa lucrătorilor din Poșta Română se vor îndeplini. Vă pot spune că majorarea salariilor se va face pe diferite clase. Cei care au salariul cel mai mic vor primi mărirea cea mai semnificativă”, a afirmat Cotovelea.

Referitor la procesul de privatizare a companiei, ministrul de resort a menționat că, în prezent, Comitetul de privatizare analizează oferta tehnică depusă de către Poșta belgiană urmând ca oferta financiară să fie deschisă ulterior.

La sfârșitul lunii septembrie a acestui an, Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/ anunța, într-un comunicat de presă, că operatorul belgian de servicii poștale bpost a avansat o ofertă neangajantă pentru achiziționarea pachetului de 51% din acțiunile Companiei Naționale Poșta Română /CNPR/.

Guvernul României a decis, în 12 decembrie 2012, demararea procedurii de privatizare a Poștei Române prin metoda majorării de capital prin aport de capital privat. Aceasta presupune dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acțiuni a creanțelor statului față de companie.

Procesul de selecție a investitorului se realizează prin metoda licitației cu ofertă în plic, combinată cu metoda licitației cu strigare, precedată de negocieri desfășurate pe bază de oferte preliminare și neangajante. Dacă va fi selectat, bpost va fi admis în etapa de due diligence a procesului, ceea ce presupune acces în camera de date, acces la managementul companiei și vizite operaționale, dar și negocierea contractului de privatizare. La finalizarea acestei etape, bpost va putea depune o ofertă finală fermă pentru achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni la Poșta Română.

Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%. Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.