Tăriceanu propune ”pactul cu demografia”

0

Călin Popescu Tăriceanu, candidat independent la Președinție susținut de PLR, a declarat marți, la Bacău, că va propune și va susține ”cu perseverență” un pact național privind demografia, subiect pe care îl consideră unul dintre ”cei trei piloni” ai proiectului său de țară, informează Agerpres.

„Un șantier pe care intenționez să-l deschid și să lucrez în calitate de președinte al României este legat de o problemă la care puțină lume se gândește astăzi, o problemă care, din păcate, nu face parte din dezbaterile actuale din societatea românească. Este problema, da, o problemă, cea a demografiei. O să vă mire poate, însă trebuie să ne uităm în viitor dacă vrem să fim oameni politici responsabili. Ori viitorul, din păcate pentru România, nu sună bine din această perspectivă. Proiecțiile și prognozele sunt pesimiste. Există o scădere demografică în întreaga Uniunea Europeană, dar în România această scădere demografică este și mai accentuată. În această privință dorința mea este ca în cel mai scurt timp să realizăm un pact național pe politici demografice care să pună problema natalității, a speranței de viață extrem de reduse în prezent în România, cea mai redusă din Europa, din păcate, dar și a imigrației și migrației forței de muncă”, a evidențiat Tăriceanu.

El a atenționat că ”dacă această problemă nu va fi abordată responsabil la nivelul decidenților politici, România riscă o uriașă tragedie într-o singură generație”.
„Hemoragia demografică de peste trei milioane de oameni înregistrată de România, reprezentând populație activă, dinamică, curajoasă care a plecat peste hotare să-și caute un viitor mai bun în mai bine de un deceniu și jumătate reprezintă un serios semnal de alarmă la care trebuie nu doar să medităm, dar și să acționăm. Dacă nu se realizează cât mai curând o dezbatere serioasă, urmată de încheierea unui pact național în domeniu, România nu se va putea dezvolta pe viitor, va avea o problemă enormă în dezvoltarea economică și toate proiectele de țară frumoase vor fi zadarnice”, a argumentat Tăriceanu.

Celelalte ”șantiere” pe care el ar dori să le deschidă în calitate de președinte ale al României sunt o reformă administrativă, incluzând și regionalizarea, văzută ”nu doar ca proiect administrativ, ci și ca unul economic și social”, precum și valorificarea resurselor umane, proiect „bazat pe educație, învățământ, cercetare, inovare, creativitate” și care reprezintă, în opinia lui Tăriceanu, „pariul României cu viitorul”.

„Observăm că toate țările moderne se bazează pe resursa umană bine educată și nu pe resursele naturale, iar noi trebuie să înțelegem acest fenomen și să ne cuplăm la el. Prin urmare trebuie o reformă a învățământului care să-l facă mai performant. Dar o reformă a învățământului fără profesori bine plătiți nu poate să existe. Trebuie să înțelegem că în acest fel vom face reforma învățământului, și mai puțin doar dacă măsurăm metri pătrați de termopane montați. De școli avem nevoie, dar o școală bună înseamnă să fie bine dotată, dar, mai ales, să aibă profesori buni. Eu nu am văzut până acum ca o școală cu profesori nepregătiți pentru această meserie de onoare să fie performantă. Dacă vrem ca România să se tranforme întro țară competitivă la nivel european și capabilă să-și valorizeze potențialul uman , potențialul intelectual, atunci că fără îndoială cea mai mai importantă investiție de viitor este în școală”, a mai afirmat candidatul PLR.
Călin Popescu Tăriceanu și-a încheiat marți seara, cu un miting în sala de concerte „Ateneu” din Bacău, campania sa electorală în județele Moldovei.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.