Ponta caută voturi peste tot. Iordănescu, invitat la Guvern!

0

Premierul Victor Ponta l-a felicitat, miercuri, la Palatul Victoria, pe noul antrenor al echipei naționale de fotbal, Anghel Iordănescu, pentru revenirea la cârma selecționatei de fotbal a României și a anunțat pe un ton amical că acesta are ca primă „sarcină” câștigarea meciului cu Irlanda de Nord, informează Agerpres.

Premierul a coordonat la Guvern o reuniune cu factorii de resort în vederea stabilirii pașilor concreți de urmat de către autoritățile române în vederea găzduirii cu succes a patru meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal din 2020.”Domnul antrenor general a primit sarcină ca la meciul cu Irlanda de Nord să câștigăm”, a declarat premierul.

Anghel Iordănescu a mulțumit pentru implicarea și sprijinul acordat de Guvern în obținerea de către România a dreptului de găzdui partide din cadrul Campionatului European de Fotbal din 2020.”În ceea ce mă privește, pe mine direct mă interesează calificarea la Campionatul European din 2016. Este un prim examen pe care-l avem pe 14 noiembrie și din punctul meu de vedere este foarte important ca echipa națională să câștige să se califice pentru a putea face trecerea de la o competiție la alta”, a mai spus Anghel Iordănescu.”Vă mulțumim domnule antrenor și noi vă ținem pumnii”, a spus Victor Ponta.

Totodată, premierul i-a urat succes și președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, solicitându-i să se alăture apelurilor autorităților privind atmosfera de pe stadioanele de fotbal românești, având în vedere și recentele incidente de la meciul cu Ungaria.

Președintele FRF a afirmat, la rândul său, că autoritățile statului s-au achitat de sarcinile care le reveneau în vederea pregătirii meciului cu Ungaria și a adăugat că, la finele săptămânii, FRF urmează să primească un răspuns în privința meciului cu Irlanda de Nord.”Vineri vom avea un răspuns în care vom afla dacă vom avea posibilitatea să susținem echipa națională cu tribunele pline sau nu. Noi ne pregătim și sperăm ca să putem să o facem. Încă o dată, vreau să vă mulțumesc direct pentru tot sprijinul pe care l-ați acordat acestui proiect, Euro 2020″, a mai spus Răzvan Burleanu.

La reuniunea privind Campionatul European de Fotbal Euro 2020 au mai participat vicepremierii Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, miniștrii Gabriela Szabo, Mircea Dușa, Titus Corlățean și primarul general al Capitalei Sorin Oprescu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.