Silvian Ciupercă pretinde că e nevinovat

0

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, le-a declarat miercuri, jurnaliștilor, după încheierea perchezițiilor procurorilor DNA la sediul instituției pe care o conduce, că nu are nicio legătură cu ceea ce s-a prezentat în mass-media referitor la dosarul care îl vizează, informează Agerpres.

„În momentul acesta își finalizează (procurorii n.r.) operațiunea de verificare și de păstrare a unor documente. Suspiciunea trebuie eliminată, știți foarte bine cât țin eu la astfel de lucruri și sunt foarte tulburat că am devenit obiectul acestei zile nefericite. În rest, ne desfășurăm activitatea, ședința CJ se desfășoară în mod obișnuit (…) Nu am niciun fel de comunicare, nu am niciun fel de legătură cu ceea ce înțeleg că spun televiziunile, absolut nicio legătură”, a spus Ciupercă.

El a specificat că nu și-a luat avocat și nici nu dorește apărător legal, iar toate întrebările privind dosarul DNA pot fi găsite în documentele publice privind concesionarea terenului agricol vizat de ancheta procurorilor. Președintele CJ Ialomița a mai precizat că percheziția în biroul său a durat aproximativ 45 de minute, iar cea de la el de acasă o oră și jumătate.

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, este acuzat de procurorii DNA că a fraudat o licitație privind atribuirea în concesiune a unui teren de 495 ha, teren agricol ce aparținea domeniului privat al CJ Ialomița, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Din probele strânse de procurori rezultă că, în perioada aprilie-mai 2014, președintele CJ Ialomița, Silvian Ciupercă, abuzând de prerogativele funcției sale, având un ascendent asupra subordonaților săi, i-a determinat pe membrii comisiei de licitație din cadrul CJ Ialomița să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul atribuirii în mod fraudulos a unui contract de concesiune pentru suprafața de 495,659 ha, teren agricol aparținând domeniului privat al CJ, societății SC Green Harverst SRL, deși această firmă se clasase pe locul doi la licitația publică.

Potrivit documentelor de la dosar, la datele de 1 și 2 aprilie 2014 a fost publicat în Monitorul Oficial și în ziarul „Bursa”, respectiv în ziarul „Tribuna Ialomiței”, anunțul privind organizarea de către CJ Ialomița, prin Direcția de Achiziții și Patrimoniu, a unei licitații pentru concesionarea unei suprafețe de teren de 500 de hectare aparținând domeniului privat al CJ Ialomița, pe o perioadă de 35 de ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă jumătate din durata inițială, prețul de pornire a licitației fiind de 1.100 lei/ha/an.

Din comisia de licitație și de evaluare a ofertelor au făcut parte președintele Direcției de Achiziții și Patrimoniu, plus alte 4 persoane.

Pe 14 aprilie 2014, au fost depuse patru oferte în plic sigilat de către SC Chirana Serv SRL Slobozia, care a oferit o redevență de 1.310 lei/ha; SC Orezul Latinu SRL București, cu oferta de 1.460 lei/ha, SC Green Harverst SRL Timișoara, cu oferta de 1.650 lei/an și SC RCF Service SRL Slobozia, cu oferta de 2.050 lei/an. În timpul procedurii de licitație, au fost deschise plicurile cu cele 4 oferte, însă președintele comisiei a refuzat să declare atunci câștigător pe SC RCF Service SRL, societate care oferise prețul redevenței cel mai mare.

Procurorii susțin că Silvian Ciupercă și Gheorghe Cezar Vâlcan, directorul executiv al Direcției de Achiziții și Patrimoniu din cadrul CJ Ialomița, au acționat pentru identificarea unor soluții pentru ca SC Green Harverst SRL să fie declarată câștigătoare a licitației, deși oferta acesteia nu era cea mai mare. Anchetatorii susțin că societățile Orezul Latinu SRL București, SC Green Harverst SRL Timișoara și SC RCF Service SRL Slobozia fac parte dintr-un grup de firme, controlat de către cetățenii italieni Roberto Concina și Angelo Concina.

Practic, cum SC Green Harverst SRL Timișoara și SC RCF Service SRL făceau parte din același grup de firme, s-a luat decizia să fie declarată câștigătoare prima firmă, iar pentru aceasta factorii de decizie din CJ Ialomița au apelat la un subterfugiu. Astfel, reprezentanții SC RCF Service SRL nu s-au mai prezentat la sediul CJ Ialomița, în data de 5 mai 2014, pentru a semna contractul de concesiune, context în care s-a luat decizia să se atribuie contractul firmei care oferise cel de-al doilea preț ca valoare, respectiv SC Green Harverst SRL, document care a și fost semnat în aceeași zi, eludându-se astfel cadrul legal în domeniul concesiunilor.

Ulterior, la data de 7 mai 2014, s-a realizat punerea efectivă în posesie a SC Green Harverst SRL cu suprafața de teren obținută în concesiune, context în care o delegație formată din factori decizionali din cadrul CJ Ialomița și ai Instituției Prefectului Ialomița a fost prezentă în localitatea Giurgeni, în proximitatea căreia se regăsește terenul în cauză, unde s-a întâlnit cu Roberto Concina și Marius Dragoș Constantinescu pentru marcarea, în mod oficial, a începutului relației contractuale.

Procurorii mai susțin că Marius Dragoș Constantinescu era reprezentatul societății SC RCF Service SRL, însă el avea interese și la SC Green Harverst SRL.

Potrivit surselor citate, prejudiciul creat bugetului local al județului Ialomița este de 198 de mii de lei pentru fiecare an din cei 35 ani ai duratei pentru care s-a încheiat contractul.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează miercuri percheziții în 30 de locații situate în municipiul București și județele Ialomița și Călărași, din care trei sunt instituții publice de interes local, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane.

Surse judiciare susțin că se fac percheziții la Consiliul Județean Ialomița, la Spitalul Județean și la Agenția de Dezvoltare Regională Muntenia Sud.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.