Tăriceanu, intrigat de arestările apărute în campanie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că este „intrigat” de faptul că percheziţiile, audierile, reţinerile şi arestările au apărut în campania electorală, deoarece „întreaga dezbatere publică a fost deturnată”, vorbindu-se numai despre aceste lucruri.

Tăriceanu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că dezbaterea publică din acestă campanie electorală, care „nu era foarte focalizată pe programele candidaţilor, pe profilurile lor”, a fost deturnată de cazurile recente de corupţie.”Sunt intrigat de aceste coincidenţe, ca să le numesc aşa, de faptul că în fond toate aceste acţiuni care sunt fie percheziţii, fie audieri la procuratură, fie reţineri, fie arestări, fie ofiţeri acoperiţi au apărut în această campanie electorală şi de unde nici până atunci dezbaterea publică nu era foarte focalizată pe programele candidaţilor, pe profilurile lor, în ultimele două săptămâni bineînţeles că întreaga dezbatere publică a fost deturnată şi nu mai vorbim decât de aceste lucruri pe care le vedem şi le urmărim zilnic”, a spus Tăriceanu, informează Mediafax.

El a adăugat că justiţia trebuie să îşi facă datoria, însă a întrebat de ce aceste dosare, unele foarte vechi, au trebuit să apară chiar acum, în campania electorală.”Sigur că justiţia trebuie să îşi facă datoria fără niciun fel de îngrădire, dar având în vedere că unele dintre dosare sunt foarte vechi, stau în sertare, nu pot să nu îmi pun întrebarea de ce tocmai acum au trebuit să apară şi să constatăm că va exista probabil o distorsiune majoră nu numai a campaniei în sine, dar probabil şi a rezultatului din lipsa posibilităţilor pe care publicul le va avea să analizeze în mod mai clar candidaţii la aceste alegeri prezidenţiale. Şi trebuie să ne gândim totuşi că preşedintele ţării prin funcţia şi prin poziţia pe care o ocupă în stat joacă un rol extrem de important în deciziile care se răsfrâng nu numai asupra ţării, ci până la urmă ajung la fiecare cetăţean. Regret că se întâmplă această situaţie în România. Cred că este într-adevăr unic din 1990 până în prezent să se fi întâmplat o astfel de situaţie”, a spus Tăriceanu.

El a avertizat că şi corupţia este o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, iar o ţară care este coruptă subminează din interior instituţiile statului. „Acţiunile din ultima perioadă într-adevăr ne reliefează amploarea corupţiei din România, care, pentru mine, reprezintă o ameninţare extrem de serioasă la adresa democraţiei. O ţară care este coruptă subminează din interior instituţiile statului, dacă cetăţenii îşi pierd încrederea în instituţii atunci sigur că democraţia se şubrezeşte şi întotdeauna urmează drumul spre extremism, spre dictatură. Trebuie să ţinem cont că ameninţările la adresa securităţii naţionale nu sunt numai cele externe, cum îndeobşte suntem obişnuiţi să raţionăm. Ameninţări la adresa siguranţei naţionale pot fi şi cele din interior cum este cazul despre care vorbeam, despre situaţia corupţiei”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a participat, miercuri, la Alba Iulia, la mai multe acţiuni electorale, vizitând o fabrică de porţelan şi Cetatea Alba Carolina. În cursul serii el a participat, la un complex turistic din Lancrăm, lângă Alba Iulia, la o întâlnire cu câteva sute de membri ai partidului înfiinţat de el, dar şi cu susţinători ai săi veniţi din zona Transilvania-Banat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.