Facilități ale Legii achizițiilor verzi

Legea Achizițiilor Publice Verzi va permite autorităților publice să achiziționeze, din 2015, produse și servicii ecologice și va contribui la dezvoltarea unei piețe de profil al cărei potențial este estimat la 20 de miliarde de lei, precizează, într-un comunicat transmis joi Agerpres, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.

Proiectul de lege privind achizițiile publice, inițiat de Ecopolis și Fundația Terra Mileniul III, în parteneriat cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice /MMSC/ și Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice /ANRMAP/ a fost dezbătut la nivelul întregii țări, în cadrul a opt evenimente de specialitate. Au fost consultate peste 120 de autorități publice, companii și organizații neguvernamentale. De asemenea, au fost încheiate protocoale de colaborare cu 10 autorități de la nivel local și central.

Proiectul ‘5% în 5 ani. Achiziții verzi pentru o economie verde” a fost co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și desfășurat în perioada august 2013 — octombrie 2014.

Conform unei statistici prezentată în primăvara acestui an de către Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și Fundația Terra Mileniul III, autoritățile publice din România cheltuiesc, în fiecare an, 100 de miliarde de lei pentru achiziții publice, iar dacă 20% din acest cuantum ar merge pe achiziții publice ecologice, piața de profil ar valora 20 de miliarde de lei.

Potrivit documentului, suma de 100 milioane de lei cheltuită de către autoritățile publice din România pentru achiziții de bunuri și servicii reprezintă echivalentul a circa 20% din Produsul Intern Brut /PIB/.

La nivel european, statele cheltuiesc, anual, 2,3 trilioane de euro pentru achiziții de bunuri și servicii din bani publici, adică de aproximativ 20 de ori PIB-ul României. Totodată, valoarea pieței produselor verzi în Uniunea Europeană /UE/ se cifrează la 880 miliarde de euro. În acest sens, Comisia Europeană și-a propus să sprijine achizițiile publice ecologice /APE/ și a stabilit ca, până în anul 2010, un procentaj de 50% din totalul achizițiilor publice să fie ecologice.

Achizițiile publice verzi acoperă zone precum cumpărarea de computere și clădiri eficiente din punct de vedere energetic, echipament de birou realizat din produse din lemn provenit din păduri administrate în mod durabil, hârtie reciclabilă, mașini electrice, transport public ecologic, cantine cu alimente organice, electricitate care provine din surse de energie regenerabile și sisteme de aer condiționat, care să corespundă soluțiilor tehnice cele mai avansate pentru protecția mediului.

Comisia Europeană a stabilit ca, până în 2010, 50% din totalul achizițiilor publice să fie ecologice. Ținta nu a fost atinsă de toate statele UE, însă multe dintre ele au ținte și rezultate importante, cum ar fi Finlanda, care până în 2010, a reușit performanța de a achiziționa 70% produse și servicii ecologice în instituțiile statului.

Potrivit țintelor asumate cu UE, România trebuia să fi acoperit, în 2013, un procentaj de minimum 10% în Achiziții Publice Ecologice /APE/ din totalul achizițiilor. De asemenea, din anul 2017, procentajul trebuie să depășească 50% din total.

România nu a adoptat până în prezent un Plan Național de Acțiune privind achizițiile publice ecologice, aflându-se printre ultimele state fără o strategie în acest sens.

Până în prezent, în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice /MMSC/ a fost redactată Legea Achizițiilor Publice Verzi în urma Protocolului de colaborare semnat între Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și instituția de profil.

Proiectul de Lege a Achizițiilor Publice Ecologice în România, inițiat de ministerul de resort, alături de cele două entități non-guvernamentale, urma să intre în Parlament în toamna acestui an, și vizează obligativitatea direcționării de către autoritățile publice a minim 5% din bugetul pentru achiziții către produse și servicii ecologice.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.