Băsescu sare în apărarea lui Dorin Cocoş

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este o minciună ceea ce s-a spus că Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, a încasat nouă milioane de dolari în dosarul Microsoft şi a adăugat că, din ceea ce ştie, mare parte din această sumă este blocată într-un cont în Elveţia.

“S-a spus minciuna că Cocoş a încasat 9 milioane de dolari, când banii, cel puţin ceea ce ştiu eu, în cea mai mare parte a lor, sunt blocaţi în bancă, la solicitarea autorităţilor române, de doi ani. Deci sunt acolo, nu au ajuns la Cocoş şi nu mă interesează Cocoş în această ecuaţie, dar toată lumea o întreabă pe Elena Udrea: Dar cum ai avut nouă milioane de dolari şi ce ai făcut cu ei, unde sunt, nu se poate să nu ştii, că bănuiesc că nouă milioane de dolari sunt cam jumătate de camion”, a spus Traian Băsescu, într-o emisiune a postului B1 TV.

Potrivit lui Traian Băsescu, ”dacă au fost, au fost o mică parte”.”Am văzut şi eu în documentele din dosarul Microsoft, că domnul Pescariu a adus bani şi lichizi, cu geanta, dar discutăm de nouă milioane de dolari. Deci e o mare minciună publică, o fi fost aşa înţelegerea, dar banii nu au ajuns la Cocoş, în mod cert sau nu în casă la Cocoş, însă ceea ce eu ştiu e că cea mai mare parte a banilor este blocată într-o bancă din Elveţia”, a mai spus Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe, Gabriel Sandu şi alte persoane au discutat, într-o întâlnire care a avut loc în primăvara anului 2009, chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor, condus atunci de Sandu, la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare, respectiv exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

„În cursul procedurii de achiziţie, pentru a sigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Cocoş Dorin a pretins de la de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoş – 9.000.000 euro”, potrivit procurorilor DNA.

Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare.

Anchetatorii susţin că, pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe şi Gabriel Sandu, a fost înfiinţată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.”La baza acestei tranzacţii a stat un contract de suport tehnic datat 19.10.2009, contract ce atestă operaţiuni comerciale fictive. Pentru serviciile contractate D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro”, au precizat procurorii.

Sumele de bani pretinse de Dorin Cocoş ar fi ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate, în mod direct sau prin intermediari, de Gabriel Sandu (2.700.000 de euro), Gheorghe Ştefan (4.000.000 de euro) şi Dorin Cocoş (9.000.000 de euro), potrivit datelor obţinute de procurorii DNA.

Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi în dosarul licenţelor Microsoft, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.