Băsescu vrea să ştie ce serviciu a filat în cazul Bica-Udrea-Topoliceanu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că a discutat cu şefii SRI şi SIE despre materialul publicat de un freelancer despre EADS precum şi despre urmărirea lui Udrea, Bica şi Topoliceanu şi le-a spus: „Dacă nu e filaj al statului, îmi spuneţi al cui e!”, iar reacţia a fost că vor căuta.
Băsescu a spus că a discutat vineri, joi şi miercuri cu reprezentanţii serviciilor „pe tema EADS, cu acel freelancer care a lansat din Germania, şi tema urmăririi procutorului Bica şi a doameni Udrea şi a doamnei Topoliceanu”.”Cineva a făcut acest filaj, pentru că suntem de acord că nu e vorba de paparazzi. Am întrebat: «Dacă nu e filaj al statului, la puterea pe care o aveţi, îmi spuneţi în câteva zile a cui e»”, a spus Băsescu.
Preşedintele a continuat: „Eu nu pun degetul pe niciun serviciu, spun că au fost servicii. «Dacă nu au fost, îmi demonstraţi». Am cerut un final la această problemă publică, cine a făcut supravegherea”.
Băsescu a mai arătat că dacă i se va spune că a fost vorba despre paparazzi, va râde. „O să râd, sunt convins că nu au fost paparazzi”, a precizat şeful statului.
Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, a acuzat în mod repetat serviciile secrete şi în special SIE de implicare în acţiuni de denigrare a sa şi de filaj, după ce în presa germană a apărut un articol în care era asociată cu scandalul EADS şi după ce pe un blog care a fost activ doar o zi au apărut imagini în care era alături de fosta şefă a CNI Anamaria Topoliceanu şi alături de şefa DIICOT Alina Bica, în timpul unei călătorii la Paris. Tot Udrea a afirmat că a fost fotografiată în propria casă şi a susţinut că principalii săi contracandidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, beneficiază de sprijinul serviciilor de informaţii.
Acuzaţiile la adresa serviciilor secrete au fost reluate, joi seară, şi de preşedintele Traian Băsescu, care a susţinut că, înaintea începerii campaniei electorale, a solicitat expres şefilor din SIE şi SRI să nu se implice în procesul electoral. De asemenea, şeful statului a susţinut că, în cazul imaginilor cu Bica şi cu Udrea, este o operaţiune în care „serviciile, un serviciu românesc şi unul francez” au colaborat şi a spus că va face o analiză şi va cere explicaţii de la părţile implicate, după primul tur de scrutin.
Băsescu a declarat, joi, că va avea o discuţie cu şefii serviciilor secrete, luni, după primul tur de scrutin şi a precizat că „sunt câţiva oameni, din conducerea serviciilor, care neprivind la interesul de neutralitate al serviciului, la prestigiul Serviciului, au sărit calul”.
„Profesional, eu spun că sunt nişte servicii puternice şi bune, dar acum greşesc”, a spus Traian Băsescu, într-o emisiune a postului B1 TV.”Atenţie, nu vorbim de serviciu în ansamblul lui. Să nu vă închipuiţi că ofiţerii SRI aleargă toţi acum şi fac unii la dreapta şi alţii la stânga. Nu, sunt câţiva oameni, din conducerea serviciilor, care, neprivind la interesul de neutralitate al serviciului, la prestigiul serviciului, au sărit calul”, a continuat el.