Hollande avertizează în privinţa alegerilor din estul Ucrainei

Share:

Preşedintele francez François Hollande a apreciat joi, într-un interviu pentru radioteleviziunea elveţiană (RTS), că scrutinele ce vor avea loc duminică în estul Ucrainei nu ar trebui să fie „alegeri de separare”.

„Viitoarele alegeri ce vor avea loc într-o parte a Ucrainei trebuie să fie locale şi nicidecum de separare”, a declarat Hollande pentru RTS. Puţin mai devreme, la finalul unei întrevederi la Elysée cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Didier Burkhalter, care asigură, totodată, preşedinţia OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), şeful de stat francez a subliniat că alegerile legislative ucrainene din 26 octombrie câştigate de prooccidentali vizau „întreaga ţară”.

În ceea ce priveşte următoarele scrutine, „dorim ca acestea să fie locale, aşa cum este prevăzut în acordul de la Minsk (septembrie), în cadrul legii şi instituţiilor ucrainene”, a spus el. Aceste declaraţii intervin după ce separatiştii proruşi au anunţat marţi organizarea de alegeri prezidenţiale şi legislative la 2 noiembrie în estul Ucrainei, respingând planul Kievului în momentul în care o zonă tampon este creată de-a lungul liniei de front.

Anunţul privind organizarea acestor scrutine simultane în regiunile rusofone Doneţk şi Lugansk, teatrul unor lupte între rebeli şi militari care s-au soldat cu aproape 2.900 de morţi din aprilie, este o lovitură pentru preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, care le-a propus separatiştilor un „statut special” pentru trei ani.

Oferta politică a lui Petro Poroşenko viza acordarea unei autonomii mai largi regiunilor separatiste şi prevedea organizarea de alegeri locale la 7 decembrie şi o amnistie, sub anumite condiţii, pentru combatanţi.

La rândul său, Burkhalter a apreciat că „priorităţile sale pentru ultima lună a preşedinţiei OSCE” sunt de a „continua concretizarea acordului de la Minsk, care trebuie să conducă la un proces de dialog şi de soluţie politică” în Ucraina.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.