Deschidere Editorial — 03 noiembrie 2014
Ponta versus Iohannis. Războiul din care pierde România!

Ponta versus Iohannis. Marea finală prezidenţială a fost anticipată, de altfel, de toate lumea. Au obţinut cele mai multe voturi prezidenţiabilii susţinuţi de grupări politice extrem de puternice. Toţi ceilalţi nu au putut emite pretenţii în acest război electoral extrem de dur.

Ce se va întâmpla în turul II? Cine va susţine pe cine? Ce se va cere în schimbul fiecărui vot oferit lui Iohannis sau Ponta? În ce măsură pot garanta Tăriceanu, Udrea, Macovei, Vadim Tudor sau un alt candidat că voturile obţinute de el se vor redirecţiona către Ponta sau Iohannis? Indiferent de declaraţiile electorale, de diversiuni sau împăunări artificiale, ecuaţia turului II rămâne una cu multe necunoscute!

În mod cert prezenţa la vot pe 16 noiembrie va fi una sensibil mai mare. Aşa s-a întâmplat şi la alegerile prezidenţiale precedente.

Ponta a demarat deja negocierile. Ca şi Iohannis. Staff-urile celor doi candidaţi se vor lupta pe viaţă şi pe moarte pentru fiecare vot. Se fac calcule, se proferează ameninţări, se aruncă în piaţa publică noi promisiuni, se încheie înţelegeri secrete. Lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere.

Să începem cu Ponta. Scorul obţinut, în jur de 40%, reprezintă, însă, maximul electoral al partidelor care compun actuala coaliţie de guvernare. Până la scorul de peste 50 la sută de care Ponta are nevoie pentru a deveni preşedinte este cale lungă. Foarte lungă. Indiferent ce calcule ar face strategii PSD, Ponta mai are nevoie de peste un milion de voturi pentru a fi sigur de victorie. De unde le poate obţine?

Primul vizat este Tăriceanu, cel care a obţinut un scor bun. Gogoriţa refacerii USL şi primirea pseudo-partidului liberal condus de Tăriceanu la guvernare vor face parte din peisajul electoral al zilelor următoare. Este greu de crezut că voturile acestuia, în jur de jumătate de milion, vor completa , fie şi într-o proporţie semnificativă, zestrea electorală a lui Ponta. Cunosc votanţi ai lui Tăriceanu, nu puţini, care vor merge în turul II cu Iohannis. Sunt convins că în cel mai fericit caz voturile lui Tăriceanu se vor împărţi jumătate-jumătate între cei doi candidaţi. Vorbim, totuşi, de nişte votanţi de dreapta, chiar şi dezamăgiţi probabil de faptul că Tăriceanu a fost mazilit în PNL. Este o naivitate să crezi că refacerea USL mai este posibilă, dar mai ales că aceşti votanţi vor urma orbeşte sfaturile lui Tăriceanu!

O miză semnificativă pentru Ponta o reprezintă voturile lui Dan Diaconescu. Deja au început negocierile cu acesta, vitale pentru un eventual succes al candidatului pesedist.

Voturile lui Vadim Tudor vor merge şi ele, probabil, către Victor Ponta, în urma unor negocieri extrem de dure între Vadim Tudor şi staff-ul pesedistului. Nu este exclus ca Vadim Tudor să negocieze şi cu Iohannis! Votanţii lui Vadim sunt extrem de disciplinaţi, mesajul acestuia pentru turul II putând creşte semnificativ procentele unuia sau altuia dintre candidaţi. Spre Ponta vor mai merge, probabil, voturile lui Funar, Constantin Rotaru şi, parţial, Meleşcanu.

Klaus Iohannis mizează pe voturile candidaţilor de pe eşichierul Dreptei. Votanţii lui Udrea şi ai Monicăi Macovei sunt, prin esenţă, anti-PSD, anti-Ponta, deci vor merge cu Iohannis în turul II. Şi William Brânză îl va susţine pe Iohannis. Ca şi Amariţei.

Extrem de importante, cruciale pentru victorie, sunt voturile etnicilor maghiari. Atât Ponta, cât şi Iohannis, vor demara o campanie intensă pentru a obţine aceste voturi. Sunt convins că pretenţiile maximale ale UDMR vor fi acceptate, fără crâcnire, de cei doi candidaţi. Miza obţinerii funcţiei de preşedinte va călca brutal, în picioare, interesul naţional!

Se anunţă zece zile de campanie electorală furibundă. Pesediştii vor încerca să facă o conexiune directă între Iohannis şi Băsescu. Iohannis este (deja) numit de diversioniştii care îl susţin pe Ponta drept urmaşul lui Băsescu. Mai mult, se vorbeşte de iminenta intrare a PMP şi a lui Băsescu în Alianţa Creştin Liberală! Nimicnicia aplaudacilor lui Ponta a ajuns la cote greu de digerat într-un stat ce se pretinde de drept!

De cealaltă parte, staff-ul lui Iohannis va juca la fel de murdar. Acuze, atacuri sub centură, promisiuni aberante, diversiuni. Va fi o luptă de „care pe care”, în urma căreia singurul perdant va fi cetăţeanul, cel căruia i se cere cu un tupeu fantastic votul. Încă o dată!

Am votat cu Iohannis. Doar pentru că îl consider un rău mai mic decât Ponta. Iohannis nu m-a convins că poate fi un preşedinte care să stea departe de găştile politice din PDL şi PNL, însă merită o şansă. Pe de altă parte, Ponta m-a convins în fiecare zi a guvernării sale că duplicitatea, aroganţa şi dispreţul său ne vor face să regretăm până şi guvernarea Năstase. Guvernarea în care Cozmâncă şi „Micky Şpagă” impuneau propriile „legi”. Legile dispreţuirii milioanelor de români!

Editorial de Iulian Badea

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *