Totul despre trupa Hara

Trupa Hara a luat ființă în mai 2000, la Cluj-Napoca, la inițiativa profesorului de engleză Flavius Buzilă, care și-a propus să aducă un suflu nou, proaspăt în muzica românească. Trupa a fost remarcată imediat datorită creațiilor originale, extrem de inspirate, ce combină elemente de rock alternativ, electro-pop, sonorități celtice și folclor românesc, cu versuri cu mesaj, într-o interpretare originală, informează Agerpres.

Hara înseamnă Flavius Buzilă — voce, chitară acustică, Marius Aștilean — vioară, Valentin Mușat — chitară electrică, acustică, Radu Anghel — bass, Nunu Racris — tobe, percuții.

Trupa a lansat 6 LP-uri — între care ”Aiurea” (2001), ”Mai frumoasă” (2003), ”O zi” (2004), ”Interetnik” (2008) — și albumul de colinde tradiționale românești ”Marlin, Darlin-Paiș’pe colinde ș’o strigătură”, care i-au adus multe premii (cel mai bun single — 2003, 2004, 2009, cea mai bună creație — 2005, cel mai bun album — 2004, 2005, 2006, 2009).

În 2009, trupa se remarcă și pe plan internațional: piesa ”Plouă stele” câștigă locul 1 (din 50) la prestigiosul concurs de creație ”Song of the year”’—secțiunea Adult Contemporary desfășurat de celebrul canal muzical VH1 din SUA. Succesul se repetă și în 2013, la aceeași secțiune, cu piesa ”Calling out for you”, Hara devenind astfel prima formație românească cu un asemenea palmares.

Hara și-a făcut un adevărat atu din show-urile live, de o foarte bună prestație artistică, care au făcut deliciul zecilor de mii de spectatori, trupa având un număr record de concerte. Odată cu 2007 au venit și concertele în afara țării, Hara reprezentând România cu real succes la Bruxelles, Veliko Târnovo (Bulgaria) și chiar la Campionatul European de Fotbal, în Viena și Salzburg, unde reprezentația trupei a fost declarată de administrația locală austriacă „cel mai bun show live din programul cultural”.

În iunie 2013, Hara ajunge pe pământ american odată cu participarea la cel mai mare festival al comunității românești din SUA — ”Romanian Heritage” din Chicago. Prestația live de excepție și show-ul trupei au atras un entuziasm fără precedent în rândul spectatorilor și al presei de peste ocean, cei cinci artiști fiind determinați să mai susțină câteva concerte la cererea publicului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.