Accident pe DN 2 în judeţul Bacău. Şase răniţi!

0

 Şase persoane au fost rănite, marţi, pe drumul naţional DN 2, în judeţul Bacău, după ce două maşini s-au ciocnit din cauză că unul dintre şoferi nu a păstrat distanţa regulamentară în mers.

Potrivit cercetărilor desfăşurate de poliţiştii băcăuani, accidentul a avut loc în dreptul localităţii Bogdan Vodă, de pe drumul naţional DN 2, după ce şoferul unei autoutilitare, în vârstă de 36 de ani, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina aflată în faţa sa, informează Mediafax.

În consecinţă, tânărul din Comăneşti ani a intrat în plin cu maşina într-un autovehicul condus regulamentar de un sucevean în vârstă de 48 de ani.”În urma impactului, cei doi conducători auto şi patru pasageri aflaţi în autovehiculele implicate în accident au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului în vârstă de 36 de ani pentru vătămare corporală din culpă.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.