Au crescut înmatriculările de vehicule

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut, în primele nouă luni din 2014, cu 1,9%, până la 218.313 unități, față de cele 214.339 unități, consemnate în aceeași perioadă din anul anterior, autoturismele înregistrând cea mai importantă pondere, cu aproape 212.000 de unități, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/, publicate marți.

Conform statisticii, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au consemnat, în perioada 1 ianuarie — 30 septembrie a.c., un salt de 8,1% față de aceeași perioadă a anului precedent, cu un număr de 62.275 unități.

În funcție de categoria de vehicule pentru transportul pasagerilor, autoturismele dețin supremația, în primele nouă luni ale anului, cu un număr de 211.298 de unități, în creștere cu 1,92% comparativ cu intervalul similar din 2013, când s-au înregistrat 207.306 unități de autoturisme noi înmatriculate.

La categoria de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, în perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2014, autocamioanele au înregistrat cele mai multe unități noi înmatriculate, cu 36.260 exemplare, mai multe cu 1,35% în comparație cu același interval din anul precedent. În trimestrul III 2014, comparativ cu trimestrul similar din anul 2013, autobuzele și microbuzele au crescut de două ori, iar autoturismele cu 0,5%.

În ceea ce privește categoria mopede și motociclete a fost înregistrată o scădere cu 7,1%, iar, în aceeași perioadă, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au crescut cu 15,3% la categoria autotractoare, cu 13,9% la categoria remorci și semiremorci respectiv cu 0,4% la categoria autocamioane.

Statistica oficială relevă faptul că, față de trimestrul II 2014, în trimestrul III înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 15,7%, în timp ce înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au scăzut cu 2,2%.

Datele publicate marți de către INS au fost furnizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule /DRPCIV/ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne /MAI/.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.