Nesimţire: Secţiile de vot din diaspora nu se vor suplimenta!

Biroul Electoral Central (BEC) a decis să nu modifice numărul secţiilor de votare din diaspora pentru al doilea tur de scrutin.

In plus, modelul de declaraţie pe propria răspundere va fi afişat pe site-urile BEC şi MAE, cu posibilitatea descărcării acesteia. Practic, nu se modifică numărul secţiilor de votare din afara ţării, dar alegătorii vor putea descărca declaraţia pe propria răspunde, o vor putea completa şi se vor putea prezenta cu ea la alegeri, informează România TV.
BEC a pus în discuţie posibilitatea reală de suplimentare a secţiilor de votare din străinătate, dar decizia a fost de a nu modifica numărul acestora.
BEC a decis să fie completate secţiile de votare care nu s-au constituit cu numărul maxim de membri sau care nu au putut funcţiona cu numărul maxim de membri din cauza lipsei unora dintre aceştia. Iar suplimentarea va fi efectuată cu personal MAE, care este neutru politic.
De asemenea, şi numărul secţiilor de votare din interiorul ţării va rămâne acelaşi pentru al doilea tur de scrutin ca şi cel de la primul tur.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.