Dan Diaconescu nu ştie (încă) pe cine va susţine în turul II

0

Preşedintele fondator al PP-DD, Dan Diaconescu, a anunţat că se va consulta cu telespectatorii şi cu organizaţiile judeţene cu privire la candidatul pe care îl va susţine în turul doi al alegerilor prezidenţiale, transmite Agerpres.

“Rămâne să ne consultăm şi cu telespectatorii, aşa cum putem, în mediul online şi prin intermediul televiziunilor, apoi ne vom consulta în cursul zilei de mâine cu organizaţiile judeţene şi abia apoi vom lua o decizie finală şi concretă. Grupul parlamentar PP-DD este extrem de unit şi, deşi au fost şi opinii contra, marea majoritate a votat pentru o coeziune a următorilor paşi. În sensul că ei mi-au dat tot acest gir ca eu, în numele lor, al parlamentarilor, împreună cu liderii organizaţiilor judeţene şi cu electoratul nostru, să luăm decizia cea mai înţeleaptă, în sensul ca noi să dăm numele noului preşedinte, dacă nu a putut să fie acesta Dan Diaconescu, va fi numele unuia dintre cei doi candidaţi’, a spus Diaconescu, miercuri, la Palatul Parlamentului, după şedinţa cu parlamentarii PP-DD.
El a precizat că va anunţa până vineri pe care dintre cei doi candidaţi îl va susţine.
”Noi am încerca chiar şi mâine să facem anunţul atât de mult aşteptat. Dacă nu vom putea, cel târziu mă gândesc că vineri să se întâmple această minune. (…) Sper să organizez eu acea dezbatere, acea confruntare pe care o aşteaptă toţi, sper să o moderez eu în lipsa lui Robert Turcescu şi sper ca la finalul ei, eu, ca ziarist, ca simplu alegător, să spun pe care dintre dânşii l-aş vota sau dacă m-aş abţine”, a explicat fostul candidat la prezidenţiale

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.