Hrebenciuc află joi dacă va fi eliberat
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc, urmărit penal în dosarul retrocedărilor de păduri, află joi dacă va rămâne în arest, după ce a contestat măsura la instanţa supremă, care va lua o decizie definitivă.
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, pe 29 octombrie, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în baza unui mandat emis de instanţa supremă. El se află în arestul Poliţiei Braşov, informează Mediafax.
Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, şi-a depus în 21 octombrie demisia din Parlament. Camera Deputaţilor a luat act, pe 27 octombrie, de demisia lui Hrebenciuc şi a trimis la Ministerul Justiţiei un document prin care a informat că nu se mai impune avizul Parlamentului pentru reţinerea şi arestarea acestuia. Astfel, Hrebenciuc a fost reţinut de DNA pe 28 octombrie.
DNA ceruse aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, precum şi în dosarul în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.
Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului. În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.
În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În acest dosar, fiul său, Andrei Hrebenciuc, a fost arestat preventiv, în 24 octombrie, pentru 30 de zile.
Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Strudza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.
Imediat după decizia din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, Sturdza, împreună cu Ioan Adam, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit.
Pentru a pune în aplicare decizia instanţei, obţinută fraudulos, Sturdza şi Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Călugăr, Varga şi Bengescu bani sau alte foloase. În schimbul banilor, aceştia ar fi promis că vor determina funcţionarii de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, comisiile locale de fond funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău şi ITRSV Suceava să urgenteze îndeplinirea actelor pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de pădure.
Procurorii mai arată că Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe tatăl său, deputatul Viorel Hrebenciuc, să comită infracţiunea de trafic de influenţă.
Anchetatorii susţin că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier.
Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piaţă, „întrucât contractul masca, în cuprinsul său, şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău”, a arătat DNA.
Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu şi Ioan Adam, cunoşteau faptul că s-a stabilit un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece diferenţa de preţ ce urma să fie obţinută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc şi al lui Dan Bengescu în schimbul exercitării de influenţe faţă de funcţionarii cu atribuţii privind punerea în executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.
În acest dosar, au mai fost arestaţi preventiv Dan Bengescu şi Paltin Gheorghe Sturdza. Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă sunt cercetaţi sub control judiciar.