Iohannis va renunţa la imunitate dacă ajunge preşedinte

Share:

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că primul lucru la care doreşte să renunţe când va ajunge la Cotroceni este imunitatea şefului statului şi că va avea discuţii cu partidele pe această temă, el susţinând şi renunţarea la imunitatea parlamentarilor.

Klaus Iohannis a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Cluj, că după ce va fi ales preşedinte al României va solicita să se renunţe la alineatul care stabileşte că şeful statului se bucură de imunitate, transmite corespondentul Mediafax.

„Avem în momentul de faţă multe discuţii în jurul imunităţii şi vă spun că primul lucru la care vreau să renunţ este imunitatea preşedintelui României. Este nevoie, evident, pentru acest lucru, de discuţii cu partidele politice, în special acum, cu comisia care se ocupă de proiectul de modernizare a Constituţiei. Voi avea aceste discuţii şi voi solicita ferm să se renunţe la alineatul care stabileşte că preşedintele se bucură de imunitate”, a spus Iohannis.

El a afirmat că trebuie schimbate şi prevederile legate de imunitatea parlamentarilor. „Toată lumea înţelege şi este de acord că trebuie să existe o protecţie pentru opinia politică şi sunt total de acord şi cred că toată lumea este de acord că parlamentarii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru opţiunea lor politică, dar dincolo de asta este inadmisibil ca prin procedură parlamentară să poată fi împiedicată justiţia să-şi facă treaba. Aici lucrurile trebuie schimbate clar şi total. Aceste lucruri se pot face simplu, dacă noi toţi ni le dorim, atunci o să vedeţi că politicienii vor fi şi ei primii care şi le doresc, fiindcă vor votul dumneavoastră”, a subliniat Klaus Iohannis.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.