Percheziţii la Primăria Piteşti. Primarul Pendiuc, vizat de control!

0

Procurorii DNA fac joi percheziţii la Primăria Piteşti, la locuinţa primarului Tudor Pendiuc şi la sediile mai multor firme, într-un dosar care vizează fapte de corupţie din perioada 2007-2014, privind acordarea unor contracte de achiziţii publice, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că procurorii fac 18 percheziţii în Bucureşti, Piteşti şi localităţile învecinate acestora, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul la societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire, în perioada 2007 – 2014, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie”, a precizat sursa citată.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că instituţia publică unde se fac percheziţii este Primăria Piteşti. De asemenea, procurorii percheziţionează şi locuinţa primarului din Piteşti, Tudor Pendiuc.

Potrivit surselor citate, dosarul vizează fapte de corupţie privind acordarea unor contracte de achiziţii publice mai multor firme, la care procurorii fac percheziţii. Unul dintre aceste contracte are legătură cu achiziţiile făcute de Regia de Transport Public Piteşti, privind cumpărarea mai multor autobuze.

Prejudicul estimat de procurori în această cauză ar fi de aproximativ un milion de euro, fiind produs între 2007 şi 2014, au mai arătat sursele citate. Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Social-democratul Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din România. El a fost ales primar al municipiului Piteşti pentru prima dată în anul 1992 şi de atunci ocupă fără întrerupere această funcţie, fiind reales de piteşteni la fiecare patru ani.

Conform CV-ului postat pe site-ul Primăriei Piteşti, Pendiuc este preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles şi este şi conferenţiar universitar doctor la Universitatea ”Constantin Brâncoveanu” din Piteşti. Anul acesta, primarul Piteştiului a primit din partea Asociaţiei Municipiilor din România ”Trofeul de Excelenţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea, modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice din România”.

În anul 2011, Tudor Pendiuc a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul National ”Pentru Merit” în grad de Ofiţer. În prezent Tudor Pendiuc conduce PSD Argeş, după ce fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.