Tăriceanu se opune Legii amnistiei

Președintele Senatului, liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Oradea, că se opune ferm oricărei formule în care s-ar promova o lege a amnistiei și grațierii, precum și împotriva modificării cotei unice, pe care el însuși a inițiat-o, informează Agerpres.

„Acest subiect (al legii amnistiei, n.r.) nu a apărut în spațiul public ca o ofertă sau o propunere din partea PSD-ului, a lui Victor Ponta sau din partea noastră, dar am văzut că a apărut acest subiect în spațiul public de discuție. Pot să vă spun în calitate de președinte al Senatului, că Senatul a respins propunerea legislativă, care a trecut de Camera Deputaților. Senatul a respins-o pur și simplu, fără niciun fel de amendamente sau modificări. Am discutat împreună cu colegii mei, parlamentarii din PLR, dar nu numai; eu am discutat acest subiect și cu premierul Victor Ponta care mi-a spus la fel de clar și el că respinge o astfel de inițiativă legislativă. Aș vrea să punem punct acestui subiect. Datorită campaniei, anumite subiecte sunt încercate a fi aduse în dezbatere și a fi folosite de adversari. Aici nu este loc de niciun fel de nuanțare. Clar vă spun: sunt împotrivă și nu voi accepta la nivelul Parlamentului, ca parlamentar, ca președinte al Senatului, în momentul de față, o astfel de inițiativă legislativă,” a subliniat Tăriceanu.

Liderul PLR infirmă și faptul că ar fi de acord cu modificarea cotei unice.

„Eu am fost cel care am introdus cota unică, prima măsură a guvernului pe care l-am condus, în 2004. Pentru păstrarea cotei unice am avut de dus câteva războaie complicate, printre care și cu Fondul Monetar Internațional. (…) Ulterior, cota unică a fost atacată de Opoziție și a venit 2011, când, la momentul formării USL, eu am fost cel care am negociat din partea PNL programul economic cu colegii din PSD. Am pledat cu vigoare pentru menținerea acestei cote unice și a fost acceptată în final ca măsură fiscală esențială pentru politica economică a Românei în perioada următoare și a fost introdusă în programul economic al USL, pe care am avut și onoarea să-l prezint public,” a reamintit fostul premier.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că este împotriva modificării cotei unice și nu consideră că sunt necesare majorări de taxe deoarece există resurse importante din combaterea evaziunii fiscale.

„Vreau să declanșăm o cruciadă împotriva evaziunii fiscale. Nu este cazul de majorat nicio taxă. Ceea ce este important e să colectăm banii de la evazioniști. Nu este normal să dai cu biciul în calul care trage. Ceea ce voi face ca prim-ministru, dacă voi ajunge în această poziție, va fi o luptă fără milă împotriva evaziunii fiscale și nu voi majora nicio cotă unică, mai ales că am paternitatea ei,’ a conchis Tăriceanu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.