Bolile rare, prioritatea lui Bănicioiu
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat sâmbătă, la Zalău, că strategia națională de sănătate va fi aprobată de Guvern săptămâna viitoare, aceasta incluzând, în premieră, un capitol special dedicat bolilor rare, informează Agerpres.
Ce vreau să vă spun însă, ca element de noutate: săptămâna viitoare practic intră în ședința de guvern și strategia de sănătate care are chiar un capitol special pentru bolile rare. Este un element de noutate, dar în momentul de față atingem normalitatea practic. M-au asigurat și colegii mei că este pregătit să intre în următoarea ședință de guvern. Asta înseamnă că va fi și aprobat și, sper eu, cât mai repede publicat și, pentru prima oară, avem o strategie în domeniul sănătății coerentă”, a afirmat Nicolae Bănicioiu, după o vizită la Centrul pilot de referință pentru bolile rare NoRo din Zalău.
El a adăugat că bolile rare sunt o prioritate din punctul său de vedere, o parte din medicația necesară fiind inclusă de la 1 iunie în lista de medicamente compensate.
„Cât despre bolile rare, știți foarte bine că eu le consider o prioritate. Trebuie să fie o prioritate bolile rare, așa cum susțin de fapt și ONG-urile care gestionează și lucrează cu pacienții din această sferă. (…) Mai sunt multe lucruri de făcut, de aceea suntem într-o permanentă discuție și cu ONG-urile, dar și cu specialiștii, mai ales cu specialiștii și, sper eu, ca în scurt timp să îmbunătățim lucrurile astfel încât să ajungem la nivel european”, a subliniat ministrul Sănătății.
Nicolae Bănicioiu a precizat că speră ca Centrul NoRo din Zalău să devină un model pentru alte astfel de centre, care ar putea fi realizate inclusiv cu fonduri europene, la București sau la Timișoara.
Ministru Sănătății a vizitat sâmbătă Spitalul Județean de Urgență Zalău, Serviciul Județean de Ambulanță și Centrul pilot de referință pentru bolile rare NoRo.