România ar putea relua exporturile de animale către țările arabe

Autoritățile veterinare vor face demersuri către Organizația Mondială pentru Sănătatea Animală (OIE) pentru declararea României ca țară liberă de”bluetongue” (boala limbii albastre) pe perioada sezonului rece, ceea ce ar permite reluarea exporturilor de animale vii către țările arabe, a declarat pentru Agerpres Vladimir Mănăstireanu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

„Vom face demersurile către Organizația Mondială pentru Sănătatea Animală ca sa fim declarați țara liberă de „bluetongue” pe perioada sezonului rece pentru că este o perioadă în care insectele care transmit virusul nu mai au activitate și nici animalele nu mai sunt purtătoare de virus. Din punctul nostru de vedere, în aceste condiții, se poate face export de animale vii către țările arabe, atât de ovine cât și de bovine, dar trebuie să vedem în primul rând cum reacționează OIE la solicitarea noastră”, a precizat Mănăstireanu.

În privința exporturilor, șeful ANSVSA a subliniat că au fost mai multe discuții cu autoritățile iordaniene, „pe mai multe paliere”, iar interesul lor de a redeschide comerțul cu animale vii „este foarte mare”, mai ales că România era unul dintre cei mai importați furnizori de ovine pe piața locală.

„În Iordania au fost întâlniri pe mai multe paliere, pe de o parte cu reprezentanții Comisiei de Agricultura din Parlamentul Iordanian, cu cei ai Camerei de Comerț, dar și cu omologii veterinari și cu cei de la Ministerul Agriculturii. Interesul autorităților iordaniene pentru redeschiderea comerțului este foarte mare, pentru că România era a doua țară care furniza ovine vii în această țară, animalele fiind foarte apreciate din punct de vedere al calități și al gustului cărnii. (…) Vom găsi varianta cea mai buna ca sa reluăm comerțul cu animale vii. Chiar mai mult, o să lansăm o invitație omologilor veterinari iordanieni să vină în România să vadă că sistemul nostru de supraveghere și testele de laborator care se pot face aici pot să certifice că din țara noastră circulația animalelor către țările terțe se face conform regulamentelor europene și legislației veterinare în vigoare. Noi vrem să aducem delegația iordaniană în România cât mai repede, dacă nu se poate în luna noiembrie, cel puțin în luna decembrie”, a adăugat președintele ANSVSA.

În ceea ce privește vaccinarea animalelor împotriva ‘bolii limbii albastre’, începând cu anul 2015, Mănăstireanu a precizat că strategia în acest sector va fi discutată și analizată în Consiliul Consultativ organizat săptămâna viitoare de ANSVSA toți crescătorii de rumegătoare (ovine, caprine și taurine) din România.

„Această strategie de vaccinare a tuturor animalelor din România receptive la boală, începând cu anul 2015, implică un efort financiar foarte mare pentru Autoritate și de aceea trebuie discutat și analizat modul în care aplicăm această strategie. (…) Noi vrem să discutam săptămâna viitoare în Consiliul Consultativ toate aceste aspecte cu toți crescătorii de animale și dacă este nevoie să mai avem și un Consiliu Științific”, a adăugat șeful ANSVSA.

Crescătorii români de animale afirmă că pagubele înregistrate până în prezent din cauza suspendării exporturilor de bovine si ovine în țările arabe odată cu apariția ‘bolii limbii albastre’ se ridică la aproape 150 de milioane de euro, iar aceste restricții de export s-ar putea extinde pe o perioadă de cel puțin doi ani.

Federația Națională Pro-Agro consideră că nu este momentul vaccinării împotriva acestei boli și a inițiat împreună cu membrii săi o campanie de stopare a politicii pro-vaccinare pentru ‘boala limbii albastre’ la bovinele, ovinele și caprinele din România.

„În contextul în care România dispune de un plan de supraveghere pentru această boală, cofinanțat de Comisia Europeană, considerăm că nu este momentul de introducere a vaccinării, care ar afecta și mai mult bugetul de stat. Nu in ultimul rând, situația critică, falimentară a sectorului bovin, lipsa controlată a vaccinării în restul statelor membre, închiderea definitivă a pieței de bovine și ovine la export, ar trebui să fie un semnal de alarmă marcant pentru renunțarea la politica de vaccinare împotriva ‘Bluetongue’, au precizat reprezentanții federației agricultorilor.

„Boala limbii albastre” a debutat inițial în țările din jur, în iunie în Grecia, în iulie în Bulgaria, iar în august a apărut în Turcia și în România, pe 22 august 2014 fiind diagnosticat primul caz în România, în județul Buzău.

Această boală este produsă de un virus, care afectează rumegătoarele și se transmite doar prin înțepătura unor insecte hematofage și nu prin contact direct între animale. Boala nu se transmite la om, prin contactul direct cu animalul bolnav. De asemenea, nici laptele sau carnea provenite de la animalele bolnave nu constituie un pericol pentru sănătatea omului.

La 31 august, Ministerul Agriculturii din Iordania a anunțat că a interzis importurile de ovine și bovine din România, iar ulterior și Libia, Siria și Israel au anunțat că au suspendat exportul de bovine și ovine din România din cauza evoluției ‘bolii limbii albastre’. România este al doilea mare exportator de carne către Iordania, după Australia, regatul iordanian importând anual din România între 300.000 și 400.000 de ovine și bovine.

Potrivit datelor ANSVSA, până la data de 5 noiembrie, numărul animalelor afectate de această boală a ajuns la 3.708 în 32 județe unde au fost înregistrate focare, ceea ce reprezintă 0,03% din totalul animalelor receptive la această boală. De asemenea, din cauza bolii au murit 988 de animale, respectiv bovine și ovine, și patru zimbrii din rezervațiile Armeniș (Caraș Severin) și Hațeg (Hunedoara). Focarele unde evoluează boala limbii albastre se află în 377 de comune din cele 32 de județe, iar efectivele de animale receptive la boală se ridică la 10.841.193.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.