Reformarea FMI , pusă în pericol

Victoria republicanilor în alegerile care au avut loc în Statele Unite riscă să dea o lovitură fatală reformării FMI, iar directorul general al instituţiei, Christine Lagarde, va trebui din acest motiv să îşi dovedească talentul de contorsionist, informează Mediafax.

Lagarde s-a folosit de această glumă în luna octombrie, atunci când şi-a declarat hotărârea de a convinge Congresul SUA să ratifice reformarea conducerii instituţiei, votată în 2010 de statele membre ale instituţiei dar care nu poate intra în vigoare în lipsa acordului american.

Rezultatul alegerilor de la jumătate de mandat din Statele Unite nu va facilita sarcina şefei FMI. Republicanii, care tratează cu neîncredere organizaţiile multilaterale, au obţinut marţi majoritatea în Senat, astfel încât din luna ianuarie vor controla ambele camere ale Congresului.

„Schimbările din peisajul politic american nu sunt de bun augur pentru progresul reformelor din FMI”, a declarat Eswar Prasad, fost membru al instituţiei.

Încă din 2012, administraţia Obama a încercat să convingă republicanii să adopte această reformă, care măreşte influenţa statelor emergente în FMI şi dublează resursele permanente. Două tentative care au avut loc în acest an s-au soldat însă cu un eşec.

Nemulţurile marilor state emergente sunt în creştere, acestea fiind tot mai critice referitor la reprezentativitatea în cadrul Fondului. În prezent, China dispune de sub 4% din drepturile de vot din conducerea FMI, puţin peste Italia, a cărei economie este de cinci ori mai mică.

Din acest motiv, ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) au creat în iulie propriul fond monetar şi vor profita de viitorul summit G20 din Australia, de la jumătatea acestei luni, pentru a aduce acest subiect în discuţie, potrivit administraţiei preşedintelui rus Vladimir Putin.

FMI, care a refuzat să comenteze, este constrâns să se bazeze pe resurse financiare fluctuante şi aşteaptă adoptarea reformei, în timp ce legitimitatea sa este atacată.

„Neratificarea reformei va conduce la slăbirea rolului jucat de FMI, ca element central al sistemului financiar internaţional”, a avertizat Domenico Lombardi, fost membru în board-ul FMI.

Dacă reforma nu va fi adoptată până la sfârşitul acestui an, Fondul s-a angajat să prezinte un plan B, al cărui conţinut este vag şi care ar putea necesita noi discuţii între cele 188 de state membre.

Unii analişti preferă altă soluţie, respectiv exercitarea de presiuni ca ratificarea din SUA să aibă loc în acest an, înainte ca noul Congres să înceapă să lucreze.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.