Noi audieri în dosarul accidentului aviatic din Apuseni

Nouă persoane de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, angajaţi ai ROMATSA şi ai Ministerului Transporturilor au fost audiate de procurori în calitate de martori, în perioada 27 octombrie – 7 noiembrie, în cadrul anchetei privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii Secţiei parchetelor militare au solicitat relaţii de la Ministerul Transporturilor şi ROMATSA cu privire la îndatoririle de serviciu ale angajaţilor cu atribuţii în derularea operaţiunilor de căutare/salvare.

Parchetul transmite că, în raport de datele rezultate din aceste activităţi, va fi readaptat şi planul de anchetă în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Pe 20 ianuarie, un avion de tip Britten – Norman Islander (BN 2) cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine.

În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul şi o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Spitalul Elias. Medicii erau transportaţi la Oradea, unde urmau să participe la o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.

Pilotul Adrian Iovan şi Aura Ion – o tânără, ofiţer-student – şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic. Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.